Naționala de handbal feminin a României a trecut la scor, 43-20, de Puerto Rico la Campionatul Mondial, duelul contând pentru Grupa Principală II a competiției. Pentru fetele antrenate de Adrian Vasile a mai rămas de disputat partida cu Suedia.

Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: RFEBM / Á. Bermejo

Pentru România au marcat Alexandra Dindiligan 7 goluri, Lorena-Gabriela Ostase 6 goluri, Alexandra-Diana Badea 6, Cristina Laslo 5, Alexandra-Georgiana Subţirică-Iovănescu 5, Dana-Andreea Rotaru 5, Bianca Elena Harabagiu 2, Elena-Nicoleta Dincă 2, Maria-Mădălina Zamfirescu 1, Ana Maria Tănasie 1, Diana-Cristiana Ciucă (portar) 1, Bianca-Maria Bazaliu 1, Alina Ilie 1.

Diana Ciucă a apărat 8 şuturi, încheind cu un procentaj de 42%. Daciana Hosu a apărat şi ea 4 aruncări (31%).

Grupa II principală, clasament în timp real:

1 Norvegia 6 puncte / 3 partide

2 Suedia 5 (134-61) / 3 partide

3 Olanda 5 (133-101) / 3 partide

4 România 4 / 4 partide

5 Kazahstan 0 / 3 partide

6 Puerto Rico 0 / 4 partide.

*Primele două clasate vor obține calificarea în sferturile CM.

Vor mai avea loc sâmbătă:

Kazahstan - Olanda (de la ora 19:00)

Suedia - Norvegia (de la ora 21:30)

De știut:

  • Primele două clasate din Grupele Principale se vor califica în sferturile de finală, care vor avea loc în 14-15 decembrie, iar câştigătoarele vor evolua în semifinale, în 17 decembrie.

  • La ultima ediţie a CM (din 2019), tricolorele s-au clasat pe locul 12.
  • România are în palmaresul participărilor la CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).
  • România a bifat a 25-a prezență la turneul final mondial, fiind în continuare singura națională care a participat la toate edițiile.
  • Turneul final este găzduit în 4 orașe: Granollers (Palau d'Esports de Granollers - 5685 locuri), Lliria (Poliesportiu Pla de L'Arc - 4200 locuri), Castello (Pabellón Ciutat de Castelló - 5263 locuri) și Torrevieja (Palacio de los Deportes de Torrevieja - 4500 locuri).