​Volei Alba Blaj a învins-o în deplasare pe PAOK Salonic, cu scorul de 3-1, miercuri seara, în prima manşă a optimilor de finală ale Cupei CEV la volei feminin, informează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Vicecampioana României a reuşit să se impună la capătul unui meci de două ore. Scorul pe seturi a fost 25-22, 22-25, 25-18, 26-24.

Victoriia Russu, cu 26 de puncte, a fost cea mai bună jucătoare a echipei antrenate de croatul Stevan Ljubicic, susţinută de grecoaica Olga Strantzali, 19 puncte, şi de Nadja Ninkovic, 10 puncte. De la PAOK s-au remarcat spaniola Milagros Collar (ex-Alba Blaj, Dinamo şi CSM Târgovişte), cu 20 de puncte, şi franţuzoaica Juliette Marie Louise Andree Fidon Lebleu, cu 16 puncte.

Manşa secundă va avea loc pe 14 decembrie, la Târgu Mureş.

Tot miercuri, CS Medgidia a făcut un pas mare spre sferturile de finală ale Cupei Challenge, după ce a învins în deplasare echipa israeliană Hapoel Kfar Saba, în prima manşă a optimilor.

CS Medgidia a obţinut o victorie rapidă, în doar 66 de minute, în faţa a 250 de spectatori, scor 3-0 (25-17, 25-22, 25-19).

Ramona Rus a reuşit 17 puncte pentru formaţia dobrogeană, iar Ioana Baciu a contribuit cu 11. De la gazde s-au remarcat Hana Cutura, cu 12 puncte, şi Ana Veliki, cu 11 puncte, potrivit Agerpres.

Manşa secundă va avea loc la Medgidia, pe 15 decembrie.