Naționala României a obținut calificarea în grupele principale ale Campionatului Mondial de handbal feminin din Spania, după ce a învins reprezentativele din Iran și Kazakhstan. Selecționerul Adrian Vasile a vorbit despre următoarea partidă, cu multipla campioană Norvegia, precizând că obiectivul este ca echipa să dea tot ce are mai bun.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Cred că ce încercăm să facem este să validăm de la zi la zi lucrurile pe care încercăm să le construim în echipă. Am avut un obiectiv foare clar în meciul ăsta, pe care l-am atins. Astfel aș zice că prestația este una corectă pentru acest moment, împotriva acestui adversar și cam asta aș zice.

Cu Norvegia, targetul este unul singur, să intrăm pe teren și să scoatem ce-i mai bun din noi. Acesta e singurul target, singura dorință. Norvegia este campioana europeană, nici nu știu cum să le spun fetelor în vârstă, n-am să folosesc termenul de bătrâne, ci de experimentate, dacă vreți.

E o echipă de top și încerci să detronezi tot timpul echipele din top. Obiectivul este să intrăm în teren și să facem tot ce-i posibil, să ne stoarcem toate resursele posibile în meciul cu ele.

Cred că este corect, prestația noastră este corectă. Ar putea să fie niște lucruri la finalizare, despre care trebuie să vorbim, dar pe de altă parte, e greu cu Iran și cu Kazahstan să înțelegem exact care este diferența de nivel, trebuie să fim cinstiți.

Locul 10, tot ce-i important pentru mine și pentru echipă este să intrăm în teren cu Norvegia și să fim 100% pregătiți. Ce-o să se întâmple în următoarele meciuri, nu pot să vă zic.

Trebuie să ne concentrăm la maximum de la meci la meci și, din experiența pe care o am după un turneu final, vă spun că toate detaliile contează. Trebuie să fii foarte ancorat în prezent.

Modul în care Norvegia gândește handbalul este foarte simplu, o arată de fiecare dată. Nu vezi surprize în jocul lor, sunt precum o mașinărie care face lucrurile pe care le știi. Puterea lor nu vine din surprinderea adversarului, ci din a face lucrurile la care sunt foarte bune" - Adrian Vasile, potrivit digisport.ro.

De știut:

  • În Grupele Principale, România va întâlni echipele calificate din grupa D. Olanda și Suedia au obținut deja biletele pentru rundă următoare a competiției, în timp ce Uzbekistan şi Puerto Rico se vor duela pentru ultimul loc disponibil.
  • Jucătoarea Oana Borş, accidentată grav la genunchiul drept în meciul cu Iran, a revenit în ţară şi potrivit echipei medicale a lotului României "aşteaptă rezultatul RMN, care va releva probabil leziuni ligamentare, urmând astfel o intervenţie chirugicală". În locul Oanei Borş va ajunge în Spania extrema stânga Alexandra Badea, de la Rapid Bucureşti, convocată de urgenţă.

Programul României în Grupa C

România - Iran 39-11

România - Kazakhstan 38-17

România - Norvegia (7 decembrie, ora 21:30)

*Duelurile vor fi LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Digisport, LookTV și Telekom Sport.