România este singura națională care a participat la toate edițiile Campionatului Mondial de handbal feminin, iar debutul în competiția găzduită de Spania se va face împotriva naționalei din Iran. Duelul va fi LiveText pe HotNews.ro începând de la ora 19:00.

Nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Federatia Romana de Handbal / Facebook

A 25-a participare a României la un turneu final mondial (un record) se va produce împotriva unui adversar accesibil: Iran.

Înainte de debut, selecționerul Adrian Vasile a vorbit despre visul său pentru acest turneu: calificarea în sferturi.

"Mondialul este văzut ca un prim pas în noul ciclu olimpic de trei ani, ţinta principală fiind Paris 2024, iar acest turneu final este una dintre bornele construirii unei echipe puternice pentru JO.

Ce putem promite este că vom fi pregătiţi să ne luptăm cu fiecare adversar şi vom încerca să fim cea mai bună versiune a noastră.

Rezultatul este greu de prezis, clar este că ne dorim să mergem în grupa a doua, ne aşteaptă şase meciuri, trei cu echipe care nu sunt de pe continentul nostru şi care, poate, la prima vedere vor fi uşor de subestimat, cel puţin două dintre ele, după care trei meciuri cu echipe europene care sunt foarte sus în topul handbalului mondial.

Dacă ar fi să visăm, visul nostru ne duce către jocul şapte, adică o prezenţă în sferturile de finală" - Adrian Vasile.

Despre meciul cu Iran

De asemenea, selecționerul a vorbit și despre meciul de debut, cel împotriva Iranului.

"Iranul este la prima prezenţă la CM, îi este clar că ele sunt echipa cu ultima şansă din grupa noastră, nu au nici experienţa unei asemenea competiţii, dar astfel de echipe prezintă un real pericol.

Iranul vine multe necunoscute, dar este un meci pe care, evident, trebuie să-l câştigăm.

Kazahstanul este o echipă care poate pune probleme unei echipei dacă nu te respecţi şi nu eşti prezent 100%.

Au un stil total diferit faţă de ce suntem noi obişnuiţi în Europa şi au şi câteva jucătoare puternice în acţiunile unu contra unu. Norvegia este Norvegia şi nu are rost să mai facem comentarii", a completat selecționerul României.

Programul României în Grupa C

România va debuta la CM împotriva Iranului, într-un meci care va avea loc pe 3 decembrie, de la ora 18:00. Urmează apoi dueluri cu Kazahstan și Norvegia.

România - Iran (3 decembrie, ora 19:00)

România - Kazahstan (5 decembrie, ora 19:00)

România - Norvegia (7 decembrie, ora 21:30)

*Duelurile vor fi LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Digisport, LookTV și Telekom Sport.

Lotul României la CM 2021

Adrian Vasile nu se va putea baza pe serviciile Cristinei Neagu, cea mai bună handbalistă a României retrăgându-se temporar de la prima reprezentativă.

Portari: Iulia Dumanska, Diana Ciucă, Daciana Hosu

Extreme stânga: Ana Maria Tănasie, Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan

Extreme dreapta: Laura Moisă, Oana Borș

Interi stânga: Anca Polocoșer, Sorina Tîrcă, Bianca Bazaliu, Bianca Harabagiu

Interi dreapta: Alina Ilie, Ana Maria Savu

Centri: Mădălina Zamfirescu, Cristina Laslo, Andreea Rotaru, Andreea Popa

Pivoţi: Crina Pintea, Lorena Ostase, Alexandra Subțirică Iovănescu.

Antrenor: Adrian Vasile.

De știut:

  • La turneul final din Spania, România va mai fi reprezentată și de arbitrele Cristina Năstase și Simona Stancu.
  • La ultima ediţie a CM (din 2019), tricolorele s-au clasat pe locul 12.
  • România are în palmaresul participărilor la CM patru medalii: aur (1962), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).
  • România va bifa a 25-a prezență la turneul final mondial, fiind în continuare singura națională care a participat la toate edițiile.

Cum arată grupele de la CM de handbal 2021

Turneul mondial de la final de an aduce la start în premieră 32 de echipe naționale, acestea fiind împărțite în opt grupe. România face parte din Grupa C.

Grupa A: Franța, Muntenegru, Angola, Slovenia

Grupa B: Rusia, Serbia, Camerun, Polonia

Grupa C: Norvegia, Romania, Kazahstan, Iran

Grupa D: Olanda, Suedia, Puerto Rico, Uzbekistan

Grupa E: Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia

Grupa F: Danemarca, Coreea de Sud, Tunisia, Congo

Grupa G: Croația, Japonia, Brazilia, Paraguay

Grupa H: Spania, Austria, Argentina, China.

De știut:

  • Primele trei clasate din fiecare grupă vor obține calificarea în Grupele Principale (vor fi patru grupe de câte șase echipe).
  • Naționalele clasate pe primele două locuri din Grupele Principale vor obține biletele pentru sferturi (fază care va avea loc pe 14 și 15 decembrie).
  • Semifinalele se vor disputa pe 17 decembrie, iar cele două finale (mare și mică) pe 19 decembrie 2021.
  • Președintele FRH, Alexandru Dedu, a precizat că obiectivul tricolorelor este clasarea în primele zece locuri.
  • Va fi primul Campionat Mondial cu 32 de echipe, iar campioana mondială en-titre este Olanda.
  • Campionatul Mondial are loc în perioada 1-19 decembrie 2021.
  • Turneul final este găzduit în 4 orașe: Granollers (Palau d'Esports de Granollers - 5685 locuri), Lliria (Poliesportiu Pla de L'Arc - 4200 locuri), Castello (Pabellón Ciutat de Castelló - 5263 locuri) și Torrevieja (Palacio de los Deportes de Torrevieja - 4500 locuri).