​Dinamo Bucureşti a rezistat doar o repriză în fața celor de la Flensburg (13-13). Formaţia germană s-a impus în fața campioanei României la handbal masculin, scor 28-20, în etapa a opta a grupei B din Liga Campionilor.

Dinamo Bucuresti Handbal ClubFoto: Facebook - Dinamo Bucuresti Handbal Club

Principalii marcatori ai partidei au fost Ghionea şi Nantes, câte 5 goluri, pentru Dinamo, respectiv Mensing 9, pentru Flensburg.

Tot în etapa a opta s-au mai jucat partidele Vive Kielce - FC Barcelona 29-27 și Veszprem - HC Motor 36-29. Joi are loc și confruntarea dintre FC Porto și PSG.

Anterior, Dinamo Bucureşti a obţinut următoarele rezultate în grupa B: 32-29 cu Kielce, 30-41 cu PSG, 26-27 cu FC Porto, 32-36 cu FC Barcelona, 27-28 cu HC Motor, 31-29 cu Veszprem şi 30-37 cu Flensburg.

După opt etape, Dinamo Bucureşti rămâne cu 4 puncte, pe ultimul loc al grupei B.

În următoarea etapă, campioana României va juca în deplasare, cu Veszprem, în 2 decembrie.

După disputarea partidelor tur-retur în ambele grupe ale Ligii Campionilor, încep fazele eliminatorii, din 30 martie 2022, play-off şi sferturi, iar Turneul Final Four va avea loc în 18-19 iunie, informează News.ro.