Federația Română de Baschet anunță decesul lui Pavel Visner, unul dintre cei mai importanți jucători din istoria acestui sport în România, după cum precizează forul de specialitate pe siteul său oficial.

Echipa de baschet Dinamo in anii 70Foto: frbaschet.ro

Visner a murit luni, la 82 de ani, din cauza unor afecțiuni pulmonare.

"Federaţia Româna de Baschet anunţă cu multă tristeţe şi profund regret trecerea în nefiinţă a celui care a fost Pavel Visner.

Poli Visner, aşa cum era mai cunoscut printre apropiaţi şi prieteni, s-a stins din viaţă azi-noapte, la vârstă de 82 de ani, din cauza unor afecţiuni pulmonare.

Fostul international face parte din galeria celor mai importanţi jucători din istoria baschetului românesc, fiind unul dintre echipei de aur Dinamo Bucureşti, în perioada anilor ’60-’70", a precizat FR Baschet.

Sportiv remarcabil, pasionat şi atras de jocul de baschet încă din copilăria pe care şi-a petrecut-o în zona Aradului, Pavel Visner s-a transferat la începutul anilor '60 de la CU Arad la Dinamo Bucureşti, echipă pentru care a evoluat până în 1974, atunci când a decis să-şi agațe ghetele în cui şi să intre în profesional, în cadrul Ministerului de Interne.

Ultima performanţă sportivă în afara titlului naţional cucerit cu echipa Dinamo în 1974 a fost calificarea în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni.

El a câştigat în total opt titluri naţionale cu echipa Dinamo Bucureşti, iar pe plan internațional a evoluat mai mulţi ani în tricoul naţionalei României.

Aflat în plină ascensiune în cariera sportivă, a fost selecţionat în naţionala României şi a participat, alături de alte nume mari ale baschetului autohton, printre care Mihai Nedeff, Horia Demian, Emil Niculescu şi Horaţiu Giurgiu, la două ediţii ale Campionatului European, sub comanda antrenorilor Constantin Herold (ediţia din 1961 – locul 7) şi Vasile Popescu (ediţia din 1963 – locul 11).

În 2015, cu ocazia All Star Game organizat în Sala Dinamo, a fost inclus în galeria “Legendelor Baschetului Romanesc”, primind din partea FRB o diploma de excelenţă pentru întreaga sa activitate sportivă, transmite News.ro.