​Antrenorul naționalei de handbal feminin a României, Adrian Vasile, a declarat marți, înaintea meciurilor din preliminariile CE 2022, cu echipele Insulelor Feroe și Austria, din 6 și 10 octombrie, că tricolorele sunt favorite, iar cele două confruntări sunt ultimele teste oficiale înaintea participării la CM din luna decembrie.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Sunt două meciuri extrem de importante, ultimele oficiale în care ne putem testa condiţia înainte de CM. Singura modalitate de a le aborda este de a fi 100% conectaţi.

Cel mai mare pericol este să subestimezi adversarii, tocmai pentru că de multe ori calculele hârtiei au fost altele faţă de ce s-a întâmplat pe teren. Evident avem prima şansă, suntem echipa mai bună, care trebuie să îşi respecte tradiţia, numele şi ţara”, a declarat antrenorul.

Şi pivotul Crina Pintea a vorbit despre importanţa celor două partide. ”Sper că toate lumea se gândeşte serios la aceste meciuri, par adversari facili, dar este aşa doar în aparenţă, pentru că toţi vor să ne bată. Ne dorim ca ceea ce facem în aceste două meciuri să fie punctul de plecare pentru Mondialul din Spania”.

Lotul național va disputa cele două meciuri în lipsa căpitanului Cristina Neagu, care a anunţat că în acest an face ”o pauză” de la acţiunile reprezentativei.

Aceasta și-a anunțatretragerea temporară în luna aprilie, decizie la care a ajuns în urma accidentărilor și a oboselii fizice și psihice adunate.

”Echipa naţională anul acesta trebuie să fie bună fără Cristina Neagu. Dacă ne ridicăm nivelul, când ea va veni va găsi naţionala mult mai puternică. Pentru mine oricine este în această echipă, este România, nu contează numele, contează doar că pe spatele fiecăreia scrie România”, a comentat Adrian Vasile.

Partida cu Insulele Feroe se va juca în 6 octombrie, la Mioveni, de la ora 18.30, iar cea cu Austria, la Viena, în 10 octombrie, de la ora 19.10, şi ambele contează pentru faza a doua a calificărilor la CE 2022, grupa 2.

Din această grupă mai face parte Danemarca, care va întâlni în aceste prime două etape Austria (7 octombrie) şi Insulele Feroe (10 octombrie).

Tricolorele vor juca următoarele partide în 2 martie 2022, cu Danemarca (acasă), şi în 5 martie cu aceeaşi echipă în deplasare, iar returul cu Insulele Feroe şi Austria în 20 aprilie, respectiv 23 aprilie, anunță News.ro.

Turneul final va fi găzduit de Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, între 4-20 noiembrie 2022.