Dinamo București, aflată sub comanda lui Xavi Pascual, a impresionat deja și a învins Kielce în prima etapă din grupele Ligii Campionilor la handbal masculin. Șefii alb-roșilor l-au răsplătit pe Pascual cu un transfer pentru victoria obținută, parafând o înțelegere cu Vardar Skopje pentru Eduardo Gurbindo.

Xavi PascualFoto: MARIUS BECKER / AFP / Profimedia

Gurbindo va semna pe doi ani cu Dinamo București, iar Vardar va primi 50.000 de euro pentru interul dreapta, potrivit Digisport.

Vardar are probleme financiare, acesta fiind principalul motiv pentru care a fost nevoită să-l cedeze pe handbalistul spaniol.

Interul dreapta a mai trecut în cariera sa și pe la Barcelona, echipă de unde a venit în această vară multiplul câștigător al Ligii Campionilor, Xavi Pascual.

Dinamo Bucureşti a debutat cu dreptul în grupele Ligii Campionilor, învingând campioana competiției din 2016, Lomza Vive Kielce. A fost 32 la 29 pentru gruparea bucureșteană, în fața propriilor fani.

Campioana României va juca următoarea partidă în deplasare, cu titrata echipă Paris Saint Germain, în 23 septembrie.