NBA: Ce sancțiune riscă LeBron James după ce a încălcat protocolul sanitar

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Sâmbătă, 22 mai 2021, 17:19 Sport | Teamball


LeBron James
Foto: nba.com
LeBron James (Los Angeles Lakers) a încălcat, săptămâna trecută, protocolul sanitar în vigoare în NBA, protocol pus în aplicare din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat un purtător de cuvânt al ligii nord-americane de baschet, informează lequipe.fr.

Cel mai bun jucător din NBA riscă o sancţiune, iar echipa din Los Angeles ar putea să înceapă play-off-ul fără vedeta sa. Lakers joacă primul meci, duminică, împotriva formaţiei Phoenix Suns.

James a încălcat protocolul sanitar al ligii participând la o acţiune de promovare a unei mărci de tequila (Lobos 1707), la care deţine acţiuni, alături de alte vedete ale show-business-ului (rapperul Drake şi actorul Michael B. Jordan), deşi toţi participanţii au fost obligaţi să prezinte un PCR negativ pentru a fi prezenţi la eveniment.

"Este o încălcare a protocolului aplicat şi, aşa cum am făcut-o în situaţii comparabile în cadrul ligii, acest lucru a fost notificat echipei (Lakers)", a spus purtătorul de cuvânt al NBA.

O situaţie potenţial complicată pentru LA Lakers, care deocamdată nu poate beneficia de un protocol mai relaxat, autorizat în NBA atunci când jucătorii ating o rată de 85 la sută vaccinaţi (cel puţin 15 jucători din 17). Enigmatic pe această temă, James a refuzat, de asemenea, să indice presei dacă a fost vaccinat, considerând că este un subiect care e legat de viaţa lui personală.

LeBron James riscă să fie plasat în izolare pentru cel puţin şapte zile. Nu este însă sigur că NBA va merge atât de departe cu unul dintre cei mai emblematici jucători ai campionatului, într-un moment în care vor începe meciurile importante ale sezonului, scrie News.ro.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1209 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by