​Naţionala de futsal a României a surclasat selecţionata Macedoniei de Nord cu scorul de 9-1 (6-0), miercuri seara, în Sala Sporturilor ''Constantin Jude'' din Timişoara, în ultimul lor meci din Grupa a 4-a a preliminariilor EURO 2022, informează Agerpres.

Romania, victorie in preliminariile CE FutsalFoto: frf.ro

România a ratat calificarea la turneul final din Olanda, după ce Serbia a învins Bosnia-Herţegovina cu 3-1, tot miercuri, la Zenica.

Pentru echipa antrenată de Robert Lupu au marcat Djokica Arsovski (0'34'', autogol), Savio Valadares (04'17'', 14'42'', 32'55''), Felipe Oliveira (05'48'', 23'20''), Paulo Ferreira (08'39''), Laszlo Szocs (13'39''), Carlos-Henrique Ribeiro (21'43''), golul de onoare al oaspeţilor fiind reuşit de Dragan Petrovic (24'07'').

România a încheiat meciul în inferioritate numerică, după Andrei Crăciun a primit al doilea cartonaş galben cu 35 de secunde înainte de final.

De menţionat că în tur scorul a fost egal, 2-2.

În clasamentul final, Bosnia a ocupat primul loc, cu 15 puncte, urmată de Serbia, 9 puncte, România, 6 puncte, Macedonia de Nord, 2 puncte. Câştigătoarele grupelor şi cele mai bune şase echipe de pe locul secund se califică la turneul final din Olanda (19 ianuarie-6 februarie 2022).