Campionatul European de handbal feminin a ajuns la faza semifinalelor, acolo unde se vor duela Franța vs Croația și Norvegia vs Danemarca. De asemenea, vineri va mai avea loc un duel: cel dintre Rusia și Olanda pentru locurile 5-6.

Nora MorkFoto: Andre Weening / AFP / Profimedia

*Meciurile pot fi urmărite în direct pe Digisport, Telekom și LookTV.

De la ora 19:00

Franța vs Croația

Franța este una dintre marile puteri ale Europei, iar naționala lui Olivier Krumbholz a arătat din plin acest lucru la CE 2020.

În faza grupelor, franțuzoaicele au obținut trei victorii (cu Danemarca, Muntenegru și Slovenia), iar în Grupa Principală I au bifat alte două victorii și o remiză (28-28 cu Rusia).

Franța este neînvinsă la acest turneu și este favorită clară și la victoria cu marea surpriză Croația.

Croatele au pierdut o singură partidă în Grupa Principală II (25-36 cu Norvegia).

De la ora 21:30

Norvegia vs Danemarca

Norvegia a făcut parte dintr-o grupă în care s-a regăsit și România. Nu sunt prea multe de spus despre parcursul nordicelor, Mork și compania câștigând toate partidele disputate la acest turneu final european (șase victorii pe linie).

De cealaltă parte, Danemarca (țara gazdă) a pierdut un singur meci la acest Euro (23-30 contra Franței).

Danezele au furnizat mare surpriză în ultimul meci din Grupa Principală I, atunci când practic au eliminat Rusia lui Martin Ambros din cursa pentru semifinale (victorie cu 30-23).

Favorită clară la victorie: Norvegia.

De știut:

  • În urma eșecului cu Olanda, România a încheiat Euro 2020 pe locul 12, aceasta fiind cea mai slabă clasare din istoria participărilor la turneul final european.

Rezultatele României la CE:

România - Germania 19-22

România - Polonia 28-24

România - Norvegia 20-28

România - Croația 20-25

România - Ungaria 24-26

România - Olanda 24-35.

Ce urmează pentru naționala României

Următoarea competiție oficială la care va participa naționala României va fi Turneul Preolimpic. Acesta va avea loc în perioada 19-21 martie 2021, la Podgorica, în Muntenegru.

România face parte din Grupa 3, alături de Muntenegru, Norvegia și Thailanda.

Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, iar primele două clasate vor obține biletele pentru JO 2020 de la Tokyo (competiția va avea loc în vara anului viitor, a fost amânată din cauza pandemiei de Covid-19).