România a dezamăgit crunt la Euro 2020 (locul 12, cel mai slab din istoria prezențelor fetelor noastre la turneul final european), iar Tomas Ryde, fostul selecționer, lansează un atac vehement la adresa "clanului" din handbalul românesc.

Tomas Ryde, fost selectioner al RomanieiFoto: frh.ro

Context:

Per Johansson, fost antrenor al CSM București, a postat pe Instagram un mesaj în care îi cere demisia lui Bogdan Burcea pentru rezultatul foarte slab al României la CE de handbal feminin.

La comentariile acestei postări a intervenit și Tomas Ryde, fost selecționer al tricolorelor. Suedezul îl critică puternic pe Gheorghe Tadici, cel care s-ar afla în spatele multor jocuri de culise din handbalul românesc.

Ce spune Tomas Ryde

"Scandalul de dopaj pe care Brașov l-a planificat și l-a realizat a avut consecințe extreme și «clanul» a avut șansa de a reveni pe bancă. Am supraviețuit «execuției» și nu pot decât să văd mizeria și decăderea pe care o reprezintă conducerea.

Jucătoarele suferă și sincer întrebarea este dacă acest handbal feminin românesc care a fost executat se poate salva printr-o calificare la Olimpiadă? Nu există niciun sistem, nicio structură, astfel încât clanul poate distruge liber, având în spate experiența lor coruptă" - Tomas Ryde, comentând postarea lui Per Johansson.

Mai mult de atât, fostul selecționer a comentat mai apoi pe pagina personală de Facebook. Ryde îi răspunde lui Gheorghe Tadici, cel care într-o intervenție pentru adevărul.ro îi ia apărarea lui Bogdan Burcea și o critică pe Cristina Neagu pentru evoluții palide de la acest Euro 2020.

"Interesant este că liderul clanului (n.r. Gheorghe Tadici) are mereu ocazia să vorbească, după aceea, ca un înțelept. Adevărul e însă unul singur: clanul a subminat FRH. Jucătoarele urăsc cu adevărat acest tip de conducere și lipsă de aptitudini în handbalul modern din partea antrenorului.

Gândiți-vă la următorul lucru, mergi la un Campionat European fără un plan de joc pentru apărare și atac, fără video și pregătire pentru jocuri, fără roluri clare în echipă.

Cristina Neagu are întreaga povară pe umeri. Este prea mult. Plimbarea în deșertul inconștient continuă de la acei lideri. Nu există niciun sistem bazat pe viziune și obiective.

Nu există nicio structură cu rol de comitet de elită și planuri de antrenament. Multe jucătoare talentate vor intra în acest sistem corupt, condus de clan. Ăsta e adevărul, fără prostii legate de bani și de alte lucruri.

Într-o zi trebuie să plătești factura pentru incompetență și îmi pare rău să o spun, era evident ce avea să se întâmple la acest campionat", a concluzionat Tomas Ryde, citat de gsp.ro.

La Euro 2020 (aflat în desfășurare și ajuns la faza semifinalelor) au participat 25 de jucătoare străine care evoluează în campionatul național (n.r. Liga Florilor). De asemenea, și un selecționer: Carlos Viver (Spania).

Cristina Neagu, după locul 12 la CE: "Capul în pământ, trebuie să arătăm altfel"

Rezultatele României la CE:

România - Germania 19-22

România - Polonia 28-24

România - Norvegia 20-28

România - Croația 20-25

România - Ungaria 24-26

România - Olanda 24-35.

Cum justifică selecționerul Bogdan Burcea cea mai slabă clasare a României la un CE de handbal feminin

Ce urmează pentru naționala României

Următoarea competiție oficială la care va participa naționala României va fi Turneul Preolimpic. Acesta va avea loc în perioada 19-21 martie 2021, la Podgorica, în Muntenegru.

România face parte din Grupa 3, alături de Muntenegru, Norvegia și Thailanda.

Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, iar primele două clasate vor obține biletele pentru JO 2020 de la Tokyo (competiția va avea loc în vara anului viitor, a fost amânată din cauza pandemiei de Covid-19).