Miami Heat a obținut victoria care să o ducă în marea finală a NBA, formația din Florida trecând, scor 125-113, de Boston Celtics. Cu scorul general de 4-2, Heat merge în ultimul act, acolo unde va lupta pentru trofeu cu Los Angeles Lakers.

HotNews.roFoto: Hotnews

În meciul șase al finalei Conferinței de Est, Miami s-a impus fără prea mari emoții (125-113), succes care o trimite direct în ultimul act al competiției, sezonul 2019-2020.

Va fi pentru a șasea oară când Miami va evolua în marea finală a NBA, prima din 2014.

Pentru trofeul de campioană, Heat va lupta cu Los Angeles Lakers (4-1 cu Denver Nuggets). Este prima finală pentru Lakers din 2010 încoace.

LeBron James (acum vedeta lui Lakers) va juca împotriva fostei sale echipe: a cucerit titlul NBA cu Miami în 2012 și 2013.

De-a lungul istoriei, Miami Heat are trei titluri în NBA, în timp ce Lakers are un total de 16.

Echipele cu cele mai multe titluri în NBA:

1 Boston Celtics 17

2 Los Angeles Lakers 16

3 Golden State Warriors, Chicago Bulls 6

5 San Antonio Spurs 5 etc.

Aici poți vedea un rezumat al partidei cu numărul șase dintre Heat și Celtics.