​Portarul naţionalei de handbal, Yuliya Dumanska, a semnat un contract valabil doi ani cu echipa Podravka Koprivnica, a anunţat, joi, gruparea croată.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sunt încântată să vin la Koprivnica şi să joc pentru Podravka Vegeta. Aştept cu nerăbdare un nou pas în cariera mea şi consider o mare provocare sosirea mea la Podravka.

Mă aştept să mă adaptez rapid la noul mediu. Cred că putem face lucruri bune şi obţine rezultate pozitive în sezonul viitor. Am urmărit anul acesta echipa în Liga Campionilor şi în Cupa EHF şi a jucat foarte bine. Cred că meciurile bune sau chiar mai bune pot continua sezonul viitor", a declarat Dumanska.

Ea a câştigat titlul cu SCM Râmnicu Vâlcea în 2019, iar în 2020 a încheiat în postura de lider al Ligii Naţionale cu aceeaşi echipă, în urma deciziei FR Handbal de a întrerupe competiţia fără a declara titlul naţional.

Yuliya Dumanska s-a născut, la 15 august 1996, în localitatea Horodenka din Ucraina. La 14 ani, a plecat să joace în România, iar în 2016 a obţinut cetăţenia română şi a început să evolueze pentru echipa naţională.

În cariera ei, Dumanska a mai jucat la Baia Mare şi la Craiova, informează News.ro.