Tom Brady, unul dintre cei mai buni jucători din istoria NFL, a fost certat de primăria din Tampa după ce a fost surprins antrenându-se într-un parc închis din cauza pandemiei de coronavirus, informează BBC.

Tom BradyFoto: Captura Instagram

"O angajată a văzut o persoană care făcea sport într-unul dintre parcurile noastre din centru. Ea s-a dus să-i spună că este închis şi şi-a dat seama că este Tom Brady", a spus Jane Castor, primarul oraşului.

Apoi pe pagina de Twitter a primăriei a fost publicat următorul mesaj: "Îmi pare rău Tom Brady - parcurile noastre şi echipa de recreere din Tampa abia aşteaptă să te întâmpine din nou pe tine, dar şi întreaga noastră comunitate cu zâmbete şi mai mari. Până atunci, stai în siguranţă şi rămâi acasă cât poţi pentru a ajuta la aplatizarea curbei."

Tom Brady, 42 de ani, este jucătorul cu cele mai multe finale Super Bowl câştigate, şase, în 2002, 2004, 2005, 2015, 2017 şi 2019.

El a avut nouă apariţii în Super Bowl şi a fost desemnat MVP de patru ori, aceste performanţe fiind de asemenea recorduri în NFL.

Brady a jucat 20 de ani la New England Patriots, înainte de a ajunge la Tampa Bay Buccaneers, în martie, transmite News.ro.