CSM București a pierdut în deplasare cu Metz, scor 26-28, în penultima etapă din Grupa Principală I a Ligii Campionilor la handbal feminin.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Tigroaicele" s-au aflat la conducere în debutul partidei (2-1, 3-2 și 4-3), însă apoi franțuzoaicele au reușit să întoarcă scorul în favoarea lor și nu au mai cedat avantajul până la final.

Metz a ajuns în repriza secundă să aibă un avans de șapte goluri, scor 25-18. Elevele lui Adi Vasile au redus din diferență pe final, marcând patru goluri consecutive (27-26), dar Metz a mai punctat o dată la ultima fază și s-a încheiat 28-26 în favoarea lor.

Principalele marcatoare ale partidei au fost Zaadi 6 goluri, pentru Metz, respectiv Lekic 5, Neagu 4, Grbic 4, pentru CSM Bucureşti.

CSM Bucureşti rămâne cu 9 puncte, pe locul 4, şi se califică în sferturile competiţiei şi datorită victoriei lui Rostov Don la Vipers, scor 32-29, eşec care scoate formaţia norvegiană din lupta pentru sferturi, având doar cinci puncte înaintea ultimei etape.

Rezultatele înregistrate de CSM Bucureşti în Grupa I:

Ferencvaros - CSM Bucureşti 33-23

CSM Bucureşti - Metz 32-27

Vipers Kristiansand - CSM Bucureşti 23-25

CSM Bucureşti - Ferencvaros 27-24

Metz - CSM Bucureşti 28-26

În ultima etapă, CSM București va primi vizita echipei Vipers Kristiansand, pe 7 martie.

Rezultatele etapei în Grupa Principală I:

Vipers Kristiansand - Rostov-Don 29-32

Ferencvaros - Esbjerg 26-25

Metz - CSM Bucureşti 28-26

Se vor juca în ultima rundă:

Rostov-Don - Ferencvaros / 7 martie, ora 15:00

CSM București - Vipers Kristiansand / 7 martie, ora 19:00

Esbjerg - Metz / 8 martie, ora 17:50

Clasament Grupa Principală I:

sursa: soccerstand.com

Primele patru clasate din fiecare din cele două grupe principale se vor califica în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, cu meciuri tur-retur, programate între 3-5 şi 10-12 aprilie, pentru calificarea la Turneul Final Four. Acesta va avea loc la Budapesta, în 9-10 mai 2020, la Budapesta, scrie News.ro.

Deţinătoarea trofeului este campioana Ungariei, Gyor ETO.