Ungaria, campioană europeană la polo masculin / 14-13 vs Spania, după aruncările de departajare

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Duminică, 26 ianuarie 2020, 21:28 Sport | Teamball


Ungaria, campioana europeana la polo masculin
Foto: LEN.eu
​Naţionala de polo a Ungariei a câştigat duminică, la Budapesta, medalia de aur la Campionatul European, după ce a învins în finala competiţiei reprezentativa Spaniei, cu scorul de 14-13, fiind necesare aruncări de departajare, potrivit News.ro.

Scorul pe reprize a fost 1-3, 3-3, 2-2, 3-4, la finalul timpului regulamentar, şi 5-4, după aruncări de departajare.

Medalia de bronz a revenit, tot duminică, echipei Muntenegrului, scor 10-9, cu Croaţia.

De asemenea, Grecia – Rusia 11-9 (locurile 7-8) şi Serbia - Italia 8-7 (5-6).

România a încheiat competiţia pe locul 11, după 20-3 cu Turcia, în meciul de clasament final.

Rezultatele complete ale României la CE de la Budapesta sunt: 8-9 cu Olanda, 7-15 cu Serbia, 11-10 cu Rusia (în grupa B), 7-14 cu Grecia (baraj pentru sferturi), 10-15 cu Germania (locurile 9-12) şi 20-3 cu Turcia (locurile 11-12).

Ambele finaliste de la Campionatul European din 2020 sunt calificate la Jocurile Olimpice, Spania anterior, în calitate de vicecampioană mondială, iar Ungaria, în calitate de câştigătoare a medaliei continentale de aur.

Alte cinci echipe europene vor intra în cursa pentru turneul preolimpic de la Rotterdam (29 martie – 5 aprilie), unde vor mai participa alte şapte reprezentative din lume, pentru patru locuri garantate la JO.

Din Europa mai sunt deja calificate la Jocurile Olimpice Serbia (câştigătoarea Ligii Mondiale), respectiv Italia (campioană mondială).


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1524 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by