LeBron James (Los Angeles Lakers) şi Giannis Antetokounmpo (Milwaukee Bucks) vor fi căpitanii celor două echipe la All Star Game NBA, la fel ca în sezonul trecut, scrie News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cei doi au fost aleşi căpitani primind cele mai multe voturi din partea fanilor, jucătorilor şi presei în Conferinţa de Vest, respectiv Conferinţa de Est. James a primit 6,27 milioane de voturi, iar Antetokounmbo a primit 5,90 milioane de voturi.

Pentru LeBron James va fi a 16-a participare consecutivă la All Star Game.

În echipa Conferinţei de Vest, titulari vor mai fi Anthony Davis (Los Angeles Lakers), Kawhi Leonard (Los Angeles Clippers), Luka Doncic (Dallas Mavericks) şi James Harden (Houston Rockets).

Titularii din echipa Conferinţei de Est, alături de Antetokounmpo, vor fi Pascal Siakam (Toronto Raptors), Joel Embiid (Philadelphia 76ers), Kemba Walker (Boston Celtics) şi Trae Young (Atlanta Hawks).

All Star Game va avea loc în data de 16 februarie, la Chicago.