Cristina Neagu a tras concluziile după Campionatul Mondial din Japonia și este de părere că nu aceasta este adevărata față a României. Cea mai bună jucătoare a lumii a transmis că "toată lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să se antreneze mai bine la echipele de club și să vină cu o pregătire mai bună la națională". În plus, Neagu a vorbit despre turneul preolimpic, precizând că își dorește din suflet să ajungă la JO, deoarece ar fi ultima șansă pentru ea.

HotNews.roFoto: Hotnews

Neagu: "Eu cred că nu asta e fața adevărată a României"

"Este destul de greu de vorbit după o astfel de înfrângere, după o astfel de grupă principală. Nu știu... Am fost foarte fericite că am ajuns aici, dar am făcut meciuri foarte slabe. Contra Rusiei am făcut 40 de minute chiar foarte bune și am fost egale cu ele, cu Suedia am jucat mai prost. Azi, după o asemenea înfrângere, nici nu îmi găsesc cuvintele. Eu cred că nu asta e fața adevărată a României.

Din păcate, într-un astfel de turneu, în care meciurile se succed foarte repede, dacă nu ieși din starea proastă în care intri când ai înfrângere după înfrângere, nu poți decât să ajungi tot mai jos și performezi cum am făcut-o noi azi", a declarat Cristina Neagu pentru Gazeta Sporturilor.

Ce a spus despre următorul obiectiv

România va merge la turneele preolimpice grație locului 4 ocupat la Campionatul European din 2018.

"Peste 3 luni jucăm în turneul preolimpic, care este foarte important. Probabil va fi același nucleu de jucătoare acolo și toată lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să se antreneze mai bine la echipele de club, să vină cu o pregătire mai bună. Foarte multe lucruri nu se pot face la națională.

"Liga Națională nu se poate compara cu un turneu final"

Trebuie să vii montat și să te gândești că aici e un alt nivel. Cred că și-au dat seama de asta și cele care până acum nu au mai fost la națională. Nivelul este mai ridicat decât în Liga Națională.

"Pentru mine ar fi ultima șansă să merg la JO"

De multe ori sunt cerute jucătoare la lot, dar Liga Națională nu se poate compara cu un turneu final. Sper să înțeleagă că este nevoie de mult mai mult pentru a juca la națională și ca să luptăm pentru medalii. Vreau din tot sufletul să merg la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Pentru mine ar fi ultima șansă să merg", a mai spus Neagu.

"Dacă erau fetele de la Brașov, era mai bine"

"Cred că, dacă erau fetele de la Brașov, era mai bine. Unele erau de mai mulți ani la națională, știau sistemul. E greu să aduci jucătoare la lot cu o zi înainte de plecare, așa cum s-a întâmplat cu Polocoșer sau Dache. Unele erau într-o formă foarte bună și lucrurile ar fi arătat altfel", consideră Cristina Neagu.

"Toată lumea e vinovată"

"Cu siguranță că toată lumea e vinovată, începând cu staff-ul și terminând cu jucătoarele. E clar că lucrurile nu au fost așa cum trebuie nici din partea staff-ului. Nu pot eu să vorbesc despre antrenor. Eu vorbesc despre fete pentru că știu ce simt. Nu pot vorbi despre antrenor. Sunt alții mai în măsură.

Mai sunt 3 luni până în martie. Jucătoarele merg la echipele de club și probabil că rănile se vor mai închide. Dar într-un astfel de turneu, unde joci zilnic, înfrângerile te afectează. Am jucat din rău în mai rău și am ajuns în această situație".

Neagu, mulțumită de evoluția ei la CM

"Personal sunt mulțumită de evoluția mea. Peste așteptări. Am avut doar 10 antrenamente în picioare. Nu mă așteptam la foarte multe din partea mea", a mai spus Neagu.

Rezultatele zilei de miercuri, în Grupa Principală II:

Spania - Rusia 26-36

România - Japonia 20-37

Muntenegru - Suedia 26-23

Clasament:

1. Rusia 10 puncte (161:117 golaveraj)

2. Spania 7 (145:137)

3. Muntenegru 6 (137:137)

4. Suedia 5 (141:132)

5. Japonia 2 (143:150)

6. România 0 (102:156)

*Primele două clasate s-au calificat în semifinale.

Se vor juca vineri, 13 decembrie

Norvegia vs Spania (de la ora 10:30)

Rusia vs Olanda (de la ora 13:30)

Finala va avea loc duminică (15 decembrie), de la ora 13:30.

Ce a reușit România la CM din Japonia:

România - Spania 16-31

România - Senegal 29-24

România - Kazahstan 22-20

România - Muntenegru 26-27

România - Ungaria 28-27

România - Rusia 18-27

România - Suedia 22-34

România - Japonia 20-37