Selecționerul Tomas Ryde a felicitat echipa Japoniei pentru evoluția în fața României, dar nu s-a arătat prea afectat de rezultat (scor 20-37). Suedezul a precizat că echipa sa nu a avut nicio șansă nici azi (după ce spunea același lucru și după meciul cu Suedia), dar este mulțumit că le-a "oferit jucătoarelor tinere o experienţă foarte bună". În plus, Ryde a declarat că este mândru că România a ajuns în grupele principale la Campionatul Mondial.

Tomas Ryde, fost selectioner al RomanieiFoto: frh.ro

CM Handbal (f): România vs Japonia 20-37 / Dezastru complet

"Felicitări echipei României pentru acest turneu. Am fost într-o situaţie dificilă când am început turneul, am avut accidentări şi alte probleme, dar am supravieţuit. Suntem fericiţi că am reuşit să ajungem în grupele principale.

În ceea ce priveşte echipa Japoniei, să jucăm împotriva lor astăzi a fost fantastic. Au jucat foarte bine, au viteză mare în joc şi calităţi tehnice foarte bune. Felicitări echipei Japoniei, a fost fantastică!

Faptul că a trebuit să lăsăm patru jucătoare acasă, în România, din cauza scandalului de dopaj de la Braşov, a afectat foarte mult echipa şi a creat un mare sentiment de tristeţe în cadrul grupului. Întotdeauna mai avem şi accidentări în timpul unui astfel de turneu, deci în final ne-a fost foarte dificil. Cred că am jucat fără opt jucătoare astăzi.

Apreciez ceea ce au reuşit jucătoarele noi, Patricia Vizitiu, Elena Dache şi Anca Polocoşer, care au ajuns la echipă cu o zi înainte să plecăm spre Japonia. Din acest punct de vedere, sunt foarte mândru să fiu antrenorul naţionalei României, pentru faptul că am reuşit să ajungem în grupele principale şi pentru felul în care am încercat să jucăm. Nu am avut nicio şansă în faţa Rusiei, nu am avut nicio şansă astăzi, dar, per total, le-am oferit jucătoarelor tinere o experienţă foarte bună", a spus Ryde, potrivit Telekom Sport.

Rezultatele zilei de miercuri, în Grupa Principală II:

Spania - Rusia 26-36

România - Japonia 20-37

Muntenegru - Suedia 26-23

Clasament:

1. Rusia 10 puncte (161:117 golaveraj)

2. Spania 7 (145:137)

3. Muntenegru 6 (137:137)

4. Suedia 5 (141:132)

5. Japonia 2 (143:150)

6. România 0 (102:156)

*Primele două clasate s-au calificat în semifinale.

Se vor juca vineri, 13 decembrie

Norvegia vs Spania (de la ora 10:30)

Rusia vs Olanda (de la ora 13:30)

Finala va avea loc duminică (15 decembrie), de la ora 13:30.

Ce a reușit România la acest CM:

România - Spania 16-31

România - Senegal 29-24

România - Kazahstan 22-20

România - Muntenegru 26-27

România - Ungaria 28-27

România - Rusia 18-27

România - Suedia 22-34

România - Japonia 20-37