Americanul de origine japoneză Wataru "Wat" Misaka, considerat primul baschetbalist de culoare din NBA, a murit, miercuri, la vârsta de 95 de ani, a anunţat universitatea din Utah, informează lefigaro.fr, conform News.ro.

Wataru MisakaFoto: Wikipedia

Născut la Ogden (Utah), el a jucat pentru Universitatea din Utah, contribuind la victoria împotriva formaţiei Dartmouth, în finala NCAA din 1944.

După ce a fost înrolat în armată, unde a devenit sergent, şi apoi a câştigat un nou titlu cu Utah, el a trecut în BAA (Basketball Association of America), precursoarea NBA.

În 1947, el a ajuns la New York Knicks, pentru care a jucat trei meciuri şi a înscris şapte puncte, în sezonul 1947/1948.

În 2009, preşedintele de atunci al SUA, Barack Obama, a menţionat numele lui într-un discurs pentru integrarea americanilor de origine asiatică şi din Oceania. Viaţa lui face obiectul documentarului Transcending: The Wat Misaka Story.