CSM Bucureşti a fost învinsă fără drept de apel de echipa daneză Team Esbjerg, cu scorul de 25-21 (13-12), duminică, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'' din Capitală, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Vicecampioana României a suferit prima înfrângere din grupă, după ce câştigase meciul tur, din Danemarca, la diferenţă de două goluri, cu 24-22.

Jucătoarele de la CSM Bucureşti au făcut multe greşeli în acest meci, în timp ce oaspetele au fost mult mai pragmatice. Danezele s-au aflat la cârmă în cea mai mare parte a timpului şi au obţinut o victorie meritată.

Esbjerg a condus cu 4-2, 6-4, iar în min. 18 s-a desprins la 9-5. Diferenţa maximă în favoarea oaspetelor a fost de cinci goluri, 11-6 (min. 23), dar a urmat o serie excelentă a ''tigroaicelor'', care au egalat, 11-11 (29). Oaspetele au avut avantaj minim la pauză, 13-12.

CSMB a fost la egalitate de două ori după pauză cu Esbjerg, 13-13 şi 14-14, după care danezele au preluat din nou controlul, conducând cu 16-14, 18-15, 21-18 şi chiar cu 25-20, câştigând cu 25-21.

Pentru CSM au înscris Elizabeth Omoregie 5 goluri, ea ieşind accidentată în repriza secundă, Dragana Cvijic 4, Cristina Neagu 3, Laura Moisă 3, Andrea Lekic 2, Crina Pintea 2, Itana Grbic 1, Linnea Torstensson 1.

Golurile oaspetelor au fost reuşite de Kristine Breistol 7, Sonja Frey 5, Estavana Polman 4, Line Joergensen 3, Marit Jacobsen 2, Sanna Solberg 2, Clara Danielsson 1, Marit Frafjord 1.

Au arbitrat suedezele Maria Bennani şi Safia Bennani, iar delegat EHF a fost croatul Josip Posavec.

Sâmbătă, Rostov pe Don a învins în deplasare echipa poloneză MKS Perla Lublin cu 30-20.

În clasament, Rostov pe Don ocupă primul loc, cu 7 puncte, urmată de CSM Bucureşti, 7 puncte, Esbjerg, 6 puncte, MKS Perla Lublin, 0 puncte. Primele trei clasate s-au calificat în grupele principale.

Ultimele meciuri din grupă vor avea loc pe 16 noiembrie, Rostov - CSM Bucureşti, respectiv 17 noiembrie, Esbjerg - MKS Perla Lublin.