CS Dinamo Bucureşti s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor la handbal masculin, după ce a învins echipa elveţiană Kadetten Schaffhausen, cu scorul de 27-26 (15-14), miercuri seara, în Sala Dinamo, într-un meci din Grupa D, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Dinamo, invincibilă în primele şapte etape ale sezonului european, a reuşit să se impună într-un meci foarte echilibrat, în care a fost, totuşi, în avantaj în marea majoritate a timpului.

După 3-1 şi 5-3, campioana României a avut pentru prima oară trei goluri avans în min. 12, 7-4, iar în min. 18 a condus singura dată la patru goluri, 10-6. Ecartul a scăzut în finalul primei reprize, iar Dinamo a intrat la pauză cu un singur gol în plus pe tabelă, 15-14.

În partea secundă, Kadetten a reuşit să preia conducerea pentru o perioadă, cu 16-15, iar apoi cu 22-20 (42) şi 23-22 (48). Dinamo a rămas în meci şi a trecut din nou la cârmă, desprinzându-se la 26-24, iar apoi la 27-25, fapt care i-a adus în cele din urmă victoria, cu 27-26.

Ante Kuduz a fost cel mai bun marcator al dinamoviştilor, cu 10 goluri, în lipsa tunisianului Amine Bannour. Pentru echipa pregătită de Constantin Ştefan au mai înscris Nicuşor Negru 5 goluri, Mohamed Mamdouh Ashem Shebib 4, Jakov Vrankovic 3, Răzvan Gavriloaia 2, Kamel Alouini 2, Raul Nantes Campos 1.

Golurile echipei din Ţara Cantoanelor au fost înscrise de Gabor Csaszar 6, Bojan Beljanski 4, Sebastian Frimmel 4, Luka Maros 3, Dimitrij Kuettel 3, Zarko Sesum 2, Lukas Herburger 2, Nik Tominec 1, Jonas Schelker 1.

Meciul a fost arbitrat de francezii Said Bounouara şi Khalid Sami, iar delegat EHF a fost ungurul Balazs Soos.

Mai au loc în această etapă:

GOG vs Kristianstad

Wisla Plock vs Chekhovskiye Medvedi

În primele partide, Dinamo a obţinut rezultatele:

Kadetten vs Dinamo 28-28

Dinamo vs Kristianstad 28-25

Dinamo vs GOG 35-28

Chekhovskie Medvedi vs Dinamo 20-30

Wisla Plock vs Dinamo 26-26

Dinamo vs Wisla Plock 29-20

Clasament Grupa D:

1. Dinamo București 7 meciuri (203-173) 12 puncte

2. GOG 6 (1890-187) 8

3. Kadetten 7 (203-192) 6

4. Wisla Plock 6 (159-160) 5

5. Chekhovskiye Medvedi 6 (164-185) 4

6. Kristianstad 6 (164-186) 3

Dinamo Bucureşti va evolua în etapa viitoare în deplasare, cu formația Kristianstad, în 13 noiembrie.