​Echipa de rugby a Irlandei a învins Ţara Galilor cu 19-10 (7-10), în ultimul său meci de pregătire înainte de Cupa Mondială din Japonia (20 septembrie - 2 noiembrie), şi de luni va prelua şefia în clasamentul mondial al naţiunilor al World Rugby, relatează AFP, citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ţara Galilor a urcat în poziţia de lider după un succes cu Anglia (13-6) pe 17 august, dar şi-a pierdut locul după trei eşecuri consecutive cu Anglia (19-33), respectiv Irlanda (17-22) la Cardiff şi iar Irlanda (10-19) la Dublin.

Irlanda va debuta la Cupa Mondială contra Scoţiei (22 septembrie) în grupa A, în timp ce Ţara Galilor va înfrunta o zi mai târziu Georgia în grupa D.

Într-un alt meci la Vancouver, SUA a învins Canada cu 20-15 (12-0). La Cupa Mondială, SUA va debuta contra Angliei în grupa C, pe 26 septembrie, iar Canada va întâlni Italia în aceeaşi zi, în grupa B.