​Selecţionata Africii de Sud a câştigat, în premieră, turneul Rugby Championship, rezervat celor mai puternice echipe naţionale din Emisfera sudică, după ce a învins în deplasare, cu scorul de 46-13, reprezentativa Argentinei, într-o partidă din ultima etapă a acestei competiţii, disputată sâmbătă la Salta, informează Agerpres.

Africa de Sud RugbyFoto: super.rugby

Springboks au în palmares un trofeu cucerit în urmă cu un deceniu în Tri-Nations, înainte de includerea Argentinei în această competiţie, care s-a transformat în Rugby Championship.

Sud-africanii au devansat în ierarhia finală selecţionata Australiei, care a învins cu 47-26 puternica reprezentativă a Noii Zeelande, dubla campioană mondială en titre.

Ediţia din acest an a Rugby Championship a fost redusă la doar trei etape, în loc de şase, din cauza Cupei Mondiale care va avea loc în Japonia, între 20 septembrie şi 2 noiembrie.

Clasamentul final al turneului:

1. Africa de Sud (97-46) 12 puncte,

2. Australia (80-71) 8

3. Noua Zeelandă (62-79) 6

4. Argentina (39-82) 2