Baschetbalistul Deante Strickland a fost împuşcat mortal în Portland. Poliţiştii au arestat-o pe sora sportivului

de Diana Ene     HotNews.ro
Sâmbătă, 3 august 2019, 21:29 Sport | Teamball


Deante Strickland
Foto: goviks.com
Baschetbalistul Deante Strickland, component al echipei Portland State, a fost împuşcat mortal, vineri după-amiază, în Oregon. Sportivul avea 22 de ani, scrie News.ro.

Potrivit Reuters, Strickland a murit după ce o femeie a împuşcat trei persoane la o casă din Portland, la ora locală 14.00.

Poliţia a arestat-o pe Tamena Strickland, în vârstă de 30 de ani, ea fiind suspectată că a comis atacul.

Un membru al familiei Strickland a declarat că victima şi persoana suspectă în acest caz sunt frate şi soră.

Alte două persoane, două femei, au fost rănite în atac. Ele nu au suferit răni care să le pună viaţa în pericol.

“Inima mea este frântă. Strick era unul dintre cei mai buni. Se dăruia total pe teren şi în afara terenului. A reprezentat cu adevărat valorile noastre. Nu îi voi uita niciodată zâmbetul”, a declarat Valerie Cleary, oficial al Portland State.

Strickland a jucat în 65 de meciuri în ultimele două sezoane.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














4370 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version