Alexandru Dedu (președintele FRH) a anunțat vineri în cadrul unei conferințe de presă numele noului selecționer al naționalei feminine de handbal a României, acesta fiind o veche cunoștință - Tomas Ryde.

Tomas Ryde si Alexandru DeduFoto: frh.ro

Suedezul a mai condus România la două competiții majore: Campionatul Mondial din 2015 (găzduit de Danemarca) - acolo unde tricolorele au obținut medaliile de bronz - și Jocurile Olimpice de la Rio.

Prima competiție la care România va fi condusă de pe bancă de către Tomas Ryde va fi Trofeul Carpați, programat să aibă loc la sfârșitul acestei luni (31 mai-2 iunie) la Brăila, la care vor participa România A și B, precum și naționalele Angolei și Japoniei, informează frh.ro.

Ce au spus părțile implicate:

"În urma unor discuții avute cu antrenorul Ambros Martin, am decis, de comun acord, să încheiem contractul de colaborare. Aș vrea să îi mulțumesc pentru ce a făcut pentru noi. A creat o atmosferă de profesionalism cu zâmbetul pe buze și vreau să îi urez succes în tot ce va face de acum înainte. Împreună cu echipa pe care o conduc, ne-am aplecat către un antrenor care cunoaște România, care a adus ultima medalie pentru România la handbal feminin și sunt foarte fericit să vă anunț că noul antrenor al echipei naționale feminine de handbal a României va fi, din nou, Tomas Ryde, în vederea Jocurilor Olimpice-Tokyo 2020 și tot parcursul de până atunci" - Alexandru Dedu, președinte FRH.

"Sunt onorat că mi s-a oferit posibilitatea să redevin antrenorul uneia dintre cele mai bune echipe naționale din lume. Nu am ezitat nicio secundă pentru că îmi place foarte mult să lucrez aici, îmi plac echipa și stafful, este o provocare pe care mi-o doresc. Privind din exterior către România, am observat progresul realizat în ultimii ani, atât al jucătoarelor cât și în ceea ce se întâmplă în afara sălilor de sport, sunt plăcut impresionat. Sunt fericit să fiu înapoi în România, știu ce trebuie făcut și mulțumesc pentru încrederea acordată" - Tomas Ryde.