Liga nord-americană profesionistă de baschet ar putea schimba formatul campionatului său şi ar putea scurta durata meciurilor sale, a explicat, vineri, comisionarul NBA Adam Silver, recunoscând în acelaşi timp că aceste reforme necesită timp pentru a fi acceptate, informează AFP, potrivit Agerpres.

Adam SilverFoto: nba.com

"Eu sunt într-un fel un tradiţionalist, dar de cealaltă parte formatul campionatului pe care îl avem în acest moment, cu 82 de meciuri în sezonul regulat, are 50 de ani şi nu mai este nimic spectaculos", a declarat Adam Silver într-o conferinţă de presă dinaintea playoff-ului 2019.

"Este rolul nostru, al conducătorilor din NBA, să luăm cele mai bune decizii, să fim atenţi la schimbările şi obiceiurile telespectatorilor şi al sectorului sportului", a mai spus comisionarul NBA.

Adam Silver a menţionat mai multe piste, cum ar fi reducerea numărului de meciuri, crearea unui turneu la jumătatea sezonului sau scurtarea meciurilor care durează 48 de minute în NBA, faţă de 40 în campionatul universitar şi în baschetul internaţional.