Legendarul Magic Johnson a anunţat, marţi, spre surpriza generală, că demisionează din funcţia de preşedinte al clubului Los Angeles Lakers, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), pe care o ocupa din februarie 2017, transmite AFP, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

''Am decis azi să părăsesc postul de preşedinte'', a declarat Johnson într-o conferinţă de presă, înaintea loviturii de start a ultimului meci al echipei Lakers din acest sezon.

''Iubesc libertatea, am o viaţă magnifică în afara baschetului şi sunt foarte bucuros că revin la această viaţă'', a adăugat Johnson, cvintuplu campion al NBA.

Earvin Magic Johnson, 59 ani, a lăsat să se înţeleagă că se află în dezacord cu alţi conducători ai echipei californiene în legătură cu viitorul antrenorului Luke Walton, aflat sub semnul întrebării după un sezon dezamăgitor pentru franciza californiană, în ciuda venirii superstarului LeBron James.

''Astfel (Luke Walton) îşi va putea păstra postul şi va putea construi şi antren echipa pe care o doreşte'', a explicat Johnson.

Fostul mare baschetbalist a precizat că nu a avertizat-o în legătură cu decizia sa pe preşedinta executivă şi co-proprietara echipei, Jeanie Buss, despre care a vorbit de mai multe ori ca despre ''o soră'' şi pe care s convins-o să preia conducerea clubului în urmă cu ceva mai mult de doi ani.

Demisia lui Johnson este epilogul unui sezon 2018-19 în care Lakers, a doua cea mai titrată franciză din NBA, a ratat calificarea în play-off pentru al şaselea an consecutiv.