Steaua Bucureşti a învins în deplasare echipa sârbă VK Steaua Roşie Belgrad, cu scorul de 9-7 (6-3, 1-2, 2-1, 0-1), sâmbătă, în Grupa A a Ligii Campionilor la polo pe apă, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Jerko Marinic Kragic a fost cel mai bun marcator al campioanei României, cu 4 goluri, restul fiind marcate de Tudor Fulea (2), Mihnea Gheorghe, Andrei Prioteasa şi Marios Kapotsis.

Pentru formaţia belgrădeană au punctat Veljko Tankosic (3), Nikola Bursac, Dusan Vasic, Andria Bitadze şi Kristijan Sulc.

Meciul a fost arbitrat de italianul Daniele Bianco şi grecul Grigorios Spanoudis.

A fost a doua victorie în grupă reuşită de echipa antrenată de Andrei Iosep. În tur, Steaua învinsese la Bucureşti cu 8-3.

În celelalte meciuri din grupă, Pro Recco a învins-o pe CNA Barceloneta cu 8-3, la Torino, Dinamo Moscova a trecut cu 10-6 de AN Brescia, iar ZF Eger a fost învinsă acasă de FTC Telekom Budapesta cu 12-9.

În clasament, Pro Recco ocupă primul loc, cu 30 puncte, urmată de AN Brescia, 20 puncte, CNA Barceloneta, 19 puncte, FTC Telekom Budapesta, 19 puncte, ZF Eger, 12 puncte, Dinamo Moscova, 12 puncte, Steaua Bucureşti, 6 puncte, Steaua Roşie, 0 puncte.

Steaua va juca următorul meci pe 27 martie, la Bucureşti, cu liderul Pro Recco.