Milwaukee Bucks a devenit prima echipă care a obţinut 40 de victorii de la debutul actualei ediţii a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 148-129, în faţa formaţiei Washington Wizards, într-o partidă disputată miercuri seara, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Grecul Giannis Antetokounmpo (24 ani), starul lui Bucks, a făcut din nou spectacol, reuşind 43 de puncte pe parcursul acestui joc, cu un singur punct mai puţin decât recordul său personal, având un procentaj de reuşită de 81% la aruncări, cel mai ridicat de la debutul său în NBA.

Echipa din Milwaukee, liderul Conferinţei de Est a NBA, la care şi-a început cariera legendarul Kareem Abdul-Jabbar, în anii '70, a reuşit să înscrie un număr record de puncte (85) în primele două reprize ale meciului Wizards, performanţă pe care Bucks nu a mai realizat-o niciodată în istoria sa.

O victorie categorică a obţinut şi campioana en titre, Golden State Warriors, în faţa formaţiei San Antonio Spurs (141-102), în condiţiile în care antrenorul Gregg Popovich a decis să-i menajeze în acest meci pe doi dintre cei mai buni jucători ai săi, LaMarcus Aldridge şi DeMar DeRozan.

Cei mai prolifici marcatori ai învingătorilor au fost Klay Thompson (26 puncte) şi Kevin Durant (23 puncte), în timp de Stephen Curry (19 puncte) a urmărit ultima repriză (a 4-a) de pe bancă.

Tot miercuri, Houston Rockets a obţinut a treia sa victorie consecutivă în deplasare, impunându-se cu 127-101 pe parchetul formaţiei Sacramengo Kings, graţie unei noi evoluţii foarte bune a lui James Harden, autorul a 36 de puncte în 32 minute de joc.

Harden, MVP-ul sezonului trecut, a ajuns astfel la al 28-lea său meci consecutiv în care a marcat cel puţin 30 de puncte.

Rezultate:

Dallas Stars - Charlotte Hornets 99-93

Brooklyn Nets - Denver Nuggets 135-130

Sacramento Kins - Houston Rockets 101-127

Utah Jazz - Phoenix Suns 116-88

Chicago Bulls - New Orleans Pelicans 120-125

Milwaukee Bucks - Washington Wizards 148-129

Golden State Warriors - San Antonio Spurs 141-102