​Liga Campionilor (handbal m): Wacker Thun vs Dinamo București, scor 29-33/ Prima echipă din România care iese din grupe

de Silviu Dumitru     HotNews.ro
Joi, 29 noiembrie 2018, 22:36 Sport | Teamball


Jucatorii lui Dinamo celebrand calificarea in play-off
Foto: Facebook - Dinamo Bucuresti Handbal Club
Dinamo Bucureşti, campioana României la handbal masculin, a câștigat, scor 33-29, în fața echipei Wacker Thun, în ultima etapă a grupelor Ligii Campionilor. "Dulăii" au fost ajutați și de finlandezii de la Riihimaen Cocks, care au câștigat împotriva Wislei Plock, și au câștigat Grupa D, calificându-se astfel, în premieră pentru o echipă din România, în play-off-ul pentru optimile competiției.

Pentru Dinamo au marcat Bannour 6 goluri, Alouini 5, Komogorov 5, Gavriloaia 4, Zulfic 3, Descat 2, Szasz 2, Mousavi 2, Acatrinei 2, Heidaridad 1, Negru 1, iar de la gazde s-a remarcat Lanz 6.

În play-off-ul pentru optimi, Dinamo va întâlni una dintre următoarele formații: Bjerringbro/Silkeborg (Danemarca/14 puncte), Sporting (Portugalia/14) sau Tatran Presov (Slovacia/12). În ultima etapă din Grupa C, danezii se vor confrunta cu portughezii, în timp ce slovacii for juca pe teren propriu împotriva echipei Metalurg Skopje.

Clasamentul Grupei D din Liga Campionilor:

1. Dinamo București 10 meciuri (293-280) 14 puncte
1. Wisla Plock 10 (278-250) 14
3. Elverum Handball 9 (254-248) 12
4. Ademar Leon 9 (228-227) 11
5. Riihimaen Cocks 10 (246-269) 6
6. Wacker Thun 10 (268-293) 1

Rezultatele înregistrate de Dinamo în Grupa D:

Dinamo București vs Elverum Handball 26-24
Ademar Leon vs Dinamo București 31-28
Dinamo București vs Wacker Thun 35-34
Riihimaen Cocks vs Dinamo București 31-32
Dinamo București vs Wisla Plock 24-21
Wisla Plock vs Dinamo București 29-28
Dinamo București vs Ademar Leon 35-20
Elverum Handball vs Dinamo București 29-28
Dinamo București vs Riihimaen Cocks 24-22
Wacker Thun vs Dinamo București 29-33

Desfășurarea partidei:

Dinamo a început meciul cu un om în minus, după ce Alouini a fost eliminat înca din primul minut. După câteva ratări de fiecare parte (portarul Winkler a trimis pe lângă din poartă în poartă), Sutter a marcat primul gol al partidei (1-0 pentru Thun). Dinamo a trecut în avantaj după o aruncare de la 7 metri transformată, însă elvețienii au egalat la chiar faza următoare (2-2). "Dulăii" au avut o perioada mai bună, în care poarta a rămas intactă datorită lui Saed și a inexactității adversarilor, iar Alouini (cu o "ghiulea") și Negru (cu un lob) au dus scorul la 2-5. Au urmat câteva faze în care dinamoviștii au avut probleme la atacul pozițional și Wacker reușea să treacă în avantaj după patru goluri consecutive (6-5). Dinamoviștii au preluat din nou conducerea printr-un gol din extremă reușit de Gavriloaia, însă avantajul nu a durat mult și Wacker s-a desprins la două goluri, cea mai mare diferență în favoarea elvețienilor (9-7). Saed a reamintit de ce este unul dintre favoriții fanilor, a parat mai multe aruncări, iar Bannour a egalat la 9. Alouini a recuperat excelent o minge și i-a pasat lui Komogorov, însă rusul a risipit ocazia trimițând un lob slab care a căzut pe plasă. Cele două echipe au mers cap la cap până la 12-12, de unde dinamoviștii au gestionat mai bine finalul reprizei și au intrat cu 13-14 la pauză. Bannour a avut ghinion în ultimul minut al primei reprize și a ieșit șchiopătând de pe teren, după ce s-a accidentat la coapsă (a căzut peste un adversar).

După pauză, Komogorov, care a avut o primă repriză dificilă, a marcat două goluri consecutive și Dinamo se distanța pentru a doua oară în meci la trei goluri (18-15). Elvețienii au revenit la un singur gol (18-17), însă din acest moment "dulăii" nu le-au mai oferit nicio șansă adversarilor și au păstrat un avantaj constant de trei goluri. Asta până aproape de minutul 50 al partidei, când echipa bucureșteană s-a desprins la cinci goluri (29-24). Wacker și-a pierdut exactitatea, iar Saed a făcut din nou spectacol parând aruncare după aruncare. Chiar dacă au avut trei ratări consecutive (ultima de la 7 metri), dinamoviștii nu au mai avut emoțiile din finalurile altor partide și s-au impus fără probleme, scor 33-29, după ce Saed a fost one-man show în ultimul minut, jucând singur împotriva elvețienilor.

Ademar Leon și Elverum Handball se vor confrunta în ultimul meci din grupa D, sâmbătă, la ora 21:00.

Potrivit regulamentului competiţiei, din grupele A şi B, superioare valoric, prima clasată se califică direct în sferturile competiţiei, iar echipele de pe locurile 2-6 ajung în optimi, unde se vor afla şi două echipe din grupele C şi D, inferioare valoric, informează News.ro.

Şase câştigătoare din optimi se vor alătura în sferturi câştigătoarelor grupelor A şi B, pentru cele patru locuri din semifinale.

Meciurile din optimi vor avea loc între 20-21 martie 2019, cele din sferturi între 24 aprilie şi 5 mai, iar Turneul Final Four în 1-2 iunie.

În sezonul trecut, Dinamo Bucureşti nu a reuşit să treacă de faza grupelor. Deţinătoarea Ligii Campionilor este echipa Montpellier HB.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1023 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version