Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a afirmat, vineri, că echipei naţionale feminine îi va fi “enorm de greu”, la Campionatul European din Franţa, unde are drept obiectiv clasarea pe unul dintre primele şase locuri, transmite News.ro.

Alexandru DeduFoto: Facebook

“La Campionatul European va fi enorm de greu, încă mai căutăm o echipă competitivă în vederea participării la Jocurile Olimpice. Ne ducem să ne batem, ne ducem optimişti, să dea Dumnezeu să fie bine. Obiectivul va fi locurile 1-6, acesta este obiectivul nostru la toate campionatele la care ne ducem”, a declarat Alexandru Dedu la Muzeul Satului, unde a participat la o acţiune de plantare a unei Păduri Olimpice, alături de alţi foşti medaliaţi olimpici.

Echipa naţională de handbal feminin a României face parte din Grupa D a Campionatului European care va debuta pe 29 noiembrie în Franţa, alături de Norvegia, Germania şi Cehia.