CSM Bucureşti, FTC Budapesta şi Vipers Kristiansand, calificate în grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal

de A.I.     HotNews.ro
Duminică, 11 noiembrie 2018, 19:40 Sport | Teamball


CSM Bucuresti
Foto: csmbucuresti.ro
Campioana României la handbal feminin, CSM Bucureşti, FTC Budapesta şi Vipers Kristiansand s-au calificat, duminică, în grupele principale ale Ligii Campionilor, în urma rezultatelor obţinute în etapa a V-a a Grupei D preliminare, transmite News.ro.

FTC Budapesta - CSM Bucureşti, scor 28-34, în Grupa D a Ligii Campionilor la handbal feminin

Duminică s-au disputat partidele din etapa a V-a a Grupei D preliminare a Ligii Campionilor, iar rezultatele înregistrate sunt: FTC Budapesta – CSM Bucureşti 28-34 (10-17) şi SG BBM Bietigheim – Vipers 26-34 (12-16).

În urma acestora, clasamentul grupei D este: CSM Bucureşti 6 puncte, FTC Budapesta 6, Vipers 5 şi SG BBM Bietigheim 3 puncte.

În ultima etapă, CSM va juca pe teren propriu, în 18 noiembrie, cu SG BBM Bietigheim, iar cu o zi mai devreme, Vipers va primi vizita celor de la FTC. Rezultatele însă nu vor mai influenţa echipele calificate în faza grupelor principale, ci doar ierarhia finală a grupei.

Până în prezent, CSM a obţinut următoarele rezultate în grupa D: 36-31 şi 34-28 cu FTC Budapesta, 28-30 cu SG BBM Bietigheim, 29-27 şi 26-31 cu Vipers.

Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe preliminare, cu punctajele acumulate din confruntările directe, se vor califica în grupele principale, care vor include câte şase echipe (trei din grupele A şi B în grupa 1 şi tot trei din grupele C şi D în grupa 2). În această fază se va lupta pentru sferturile de finală, în care vor ajunge primele patru clasate în grupele principale, şi care vor evolua pentru calificarea la Turneul Final Four.

Meciurile din grupele principale vor avea loc între 25 ianuarie şi 10 martie 2019, cele eliminatorii din sferturi în 5-7 aprilie (turul) şi 12-14 aprilie 2019 (returul), iar Turneul Final Four va avea loc, din nou, la Budapesta, în 11-12 mai 2019.

În ultimele două sezoane, CSM Bucureşti a obţinut medalia de bronz a competiţiei, după ce în 2016 cucerea trofeul, şi se află la a patra participare consecutivă în Liga Campionilor.

Actuala deţinătoare a Ligii Campionilor este Gyor ETO.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2574 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    grupa principala (Luni, 12 noiembrie 2018, 16:29)

    minos [utilizator]

    Deci CSM va porni grupa principala cu 6 pct, iar in functie d ecine va castiga meciul dintre Vipers si FTC acestea vor avea 4 si 2 pcte sau 2 si 4 pcte. Aceste s evor imperechea cu grupa Gyorului care are maximum de puncte inaintea ultimei etape, deci mari sanse sa intre cu 8 pcte in grupa principala. a doua echipa calificata este Krim, care va avea 2 sau 1 pct. A treia se va alege dintre Thuringer(2 pcte) si Podravka(maxim 5 pcte daca bate Gyor). In mod logic, CSM va iesi pe locul 2(poate si pe locul unu, dar trebuie sa bata Gyor cel putin odata si in meciul 2 sa faca cel putin egal). Oricum,locul 1 sau 2 ii va asigura un sfert de finala teoretic usor.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by