Liga Campionilor, Handbal (f): Programul meciurilor la Turneul Final Four/ CSM Bucureşti vs Gyor se va juca pe 12 mai, de la ora 14:15

de Diana Ene     HotNews.ro
Miercuri, 18 aprilie 2018, 11:29 Sport | Teamball


Program Turneul F4 al LC Handbal feminin
Foto: Twitter/ EHF Champions League
Semifinala Ligii Campionilor la handbal feminin, dintre CSM Bucureşti şi deţinătoarea trofeului, Gyor ETO, va avea loc în 12 mai, de la ora 14.15, iar cealaltă dispută, între Rostov-Don şi HC Vardar, în aceeaşi zi, de la ora 17.00. A doua zi, de la aceleaşi ore, vor avea loc finalele pentru medalii, scrie News.ro.

În 13 mai, învinsele din semifinale vor juca pentru medalia de bronz, de la ora 14.15, iar finala va avea loc de la ora 17.00.

CSM Bucureşti s-a calificat Turneul Final Four al Ligii Campionilor, după ce a eliminat formaţia franceză Metz Handball, cu 34-21 şi 20-27. Gyor a trecut de Buducnost, cu 30-28 şi 26-20, HC Vardar a eliminat pe FC Midtjylland, cu 32-25 şi 24-23, iar Rostov-Don a trecut de FTC Budapesta, cu 32-22 şi 31-29.

CSM Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală de pe locul 3 în grupa principală I, după următoarele rezultate: 28-22 şi 24-28 cu Gyor, 31-26 şi 29-24 cu FC Midtjylland, 22-22 şi 24-25 cu Rostov-Don.

Obiectivul campioanei României în actuala stagiune a fost calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor, la care a mai participat de două ori consecutiv.

În 2016, CSM Bucureşti a cucerit trofeul, iar anul trecut a încheiat cu medaliile de bronz, aflându-se acum la a treia participare consecutivă la Turneul Final Four.

Deţinătoarea Ligii Campionilor este campioana Ungariei, Gyor ETO.










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1267 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by