CSM Bucuresti, campioana en-titre a Romaniei, a fost invinsa, sambata, in deplasare, de formatia rusa Rostov-Don, scor 25-24 (9-12), in ultimul meci din Grupa principala I a Ligii Campionilor la handbal feminin. In urma acestui rezultat, "tigroaicele"merg in faza sferturilor de pe locul al treilea.

CSM BucurestiFoto: csmbucuresti.ro

UPDATE: Rezultatele inregistrate in ultimele doua partide din Grupa principala I: Gyor - Krim 34-25 (17-12) si Midtjylland - Nykobing 24-20 (10-9).

Pentru CSM Bucuresti au marcat Cristina Neagu 6 goluri, Majda Mehmedovic 5, Amanda Kurtovic 4, Oana Manea 3, Isabelle Gullden 3, Marit Frafjord 1, Nathalie Hagman 1, Gnonsiane Niombla 1.

Golurile echipei ruse au fost inscrise de Iulia Managarova 4, Siraba Dembele 4, Ana Paula Rodrigues Belo 3, Ana Viahireva 3, Ksenia Makeeva 3, Alexandrina Cabral Barbosa 3, Ekaterina Ilina 3, Katarina Bulatovic 1, Marina Sudakova 1.

Au arbitrat polonezele Joanna Brehmer si Agnieszka Skowronek, iar delegat EHF a fost letonul Valerijs Jaskins.

CSM Bucuresti incheie grupa principala pe locul al treilea, cu 13 puncte, fiind intrecuta de Rostov si Gyor. Rostov a acumulat 15 puncte, iar Gyor (campioana en-titre) are 14 puncte inaintea ultimei partide. CSM Bucuresti va juca in sferturile de finala cu echipa clasata pe locul al doilea in Grupa principala II, Ferencvaros sau Metz, urmand sa dispute partida retur in deplasare.

"A fost un meci dificil, mai ales ca veneam dupa esecul de la Craiova. Am discutat mult inaintea acestui meci. Am avut conducerea in multe momente, dar am avut si ghinion, iar acest lucru nu se poate antrena. Rostov a fost mai inteligenta si a castigat jocul.

Defensiva n-a functionat asa cum ar fi trebuit pe final. Era important sa terminam pe locul 2 pentru a juca returul acasa in sferturi" - a spus Helle Thomsen la Telekom Sport.

"Din pacate, partea a doua a inceput foarte prost. Nu am actionat cum trebuie din partea deciziilor luate de Rostov. Continua pasa proasta a unor decizii venite de pe banca. Nu e o tragedie, nu s-a schimbat nimic, dar este pacat ca nu am reactionat cum trebuie la schimbarile rusoaicelor.

Trebuie sa luam masurile care se impun. A fost clar o schimbare fata de tot ce am jucat pana acum, dar primele minute din repriza a doua nu au fost ce trebuia. Sper ca la Bucuresti sa obtinem golurile necesare cu Metz pentru linistea din retur", a declarat Bogdan Vasiliu, presedintele sectiei de handbal de la CSM Bucuresti.

Rezultatele obtinute de CSM Bucuresti in Grupa principala I:

CSM Bucuresti - Gyor 28-22

Midtjylland - CSM Bucuresti 26-31

CSM Bucuresti - Rostov 22-22

Gyor - CSM Bucuresti 28-24

CSM Bucuresti - Midtjylland 29-24

Rostov - CSM Bucuresti 25-24

S-a jucat sambata in Grupa principala II:

Buducnost - Vardar 25-30 (12-15)

Se vor disputa duminica:

Bietigheim - Ferencvaros/ de la ora 18:00

Metz - Thuringer/ de la ora 18:00

Grupele principale, clasament:

Sursa foto: soccerstand.com

Primele patru clasate din grupele principale se vor califica in sferturile de finala (6-8 aprilie turul si 13-15 aprilie returul), faza in care vor juca incrucisat, in sistemul 1-4 si 2-3. Castigatoarele din sferturi se vor califica la Turneul Final Four, care va avea loc la Budapesta, in 12 si 13 mai.

In 2016, CSM Bucuresti a cucerit trofeul Ligii Campionilor, iar anul trecut a castigat medaliile de bronz. Obiectivul campioanei Romaniei in actuala editie a competitiei este calificarea la Turneul Final Four.