Carmen Amariei a jucat din nou handbal dupa ce Federatia Romana i-a anulat suspendarea primita pentru dubla semnatura. Amariei s-a impacat cu U. Jolidon Cluj si a evoluat pentru formatia ardeleana in partida din campionat cu Cetate Deva, castigata de clujence cu 38-28.

Cele mai bune marcatoare ale echipei clujene au fost Senocico, 7 goluri si Busuioceanu - 6 reusite, in timp ce de la Cetate Deva s-a evidentiat Cartas cu 8 goluri. Amariei a jucat 21 de minute si a marcat trei goluri.

"Sunt foarte fericita ca am revenit pe terenul de handbal, unde cred ca e locul meu. Am trecut de faza emotiilor si cel mai mult ma bucura victoria la 10 goluri si faptul ca am ajutat echipa. Imi doresc mult sa revin si la echipa nationala, sa particip la turneul preolimpic din martie, dar aceasta va fi decizia selectionerului Gheorghe Tadici", a declarat Carmen Amariei la finalul intalnirii.

Detinatoare a Ligii Campionilor, trofeul castigat in mai 2007 cu Slagelse, Amariei a revenit in vara in Romania, semnand cu U.Cluj, dar apoi a vrut sa plece la Rulmentul, iar Federatia a suspendat-o pentru doi ani. La cererea clujenilor, Amariei a fost iertata.