Valentina Ardean-Elisei, capitanul nationalei feminine de handbal a Romaniei, a precizat dupa esecul usturator cu Brazilia (13-26), de la Jocurile Olimpice 2016, ca au mai fost si alte infrangeri, dar peste care fetele de la prima reprezentativa au reusit sa treaca. Angola a mai reusit un "tun" la JO: victorie cu 27-25 in fata Muntenegrului...

Elisei si coechipierele, dezamagite dupa doua infrangeri la JOFoto: AGERPRES

"Au mai fost infrangeri la Olimpiada si am reusit sa trecem peste. Nu e vorba de un blocaj psihic, vom vedea la sedinta video ce s-a intamplat si o sa tragem concluziile atunci'', a declarat Ardean, care a precizat ca jucatoarele noastre nu sunt obosite, conform Agerpres.

''Intotdeauna este loc de mai bine si o sa trecem si peste aceasta infrangere. Nici noi nu suntem multumite de infrangeri, dar trebuie sa ne adunam si impreuna putem sa trecem peste. Sansele inca sunt. Ne trebuie doua victorii si eu cred in forta echipei, cred pana la capat'', a conchis Valentina Ardean.

''Campionatele Mondiale, Europene, Jocurile Olimpice sunt turnee diferite. Trebuie sa gasesti concentrarea potrivita, iar jucatoarele tinere sa gaseasca modalitatea de a trece peste presiune. Jucatoarele de baza trebuie sa le ajute pe cele mai tinere. Trebuie sa ne eliberam de probleme si sa mergem mai departe'' - selectionerul suedez al echipei Romaniei, Tomas Ryde.

Romania a pierdut primele doua partide de la JO din 2016: 19-23 cu Angola si 13-26 cu Brazilia.

S-au disputat pana acum in Grupa A:

Norvegia - Brazilia 28-31

Muntenegru - Spania 19-25

Romania - Angola 19-23

Spania - Norvegia 24-27

Brazilia - Romania 26-13

Angola - Muntenegru 27-25

Primele patru clasate din fiecare grupa se vor califica in sferturile de finala ale competitiei de la Rio de Janeiro.

Clasament Grupa A:

1. Brazilia 4 puncte (57-41)

2. Angola 4 (50-44)

3. Norvegia 2 (55-55)

4. Spania 2 (49-46)

5. Muntenegru 0 (44-52)

6. Romania 0 (32-49)

Meciurile tricolorelor:

*Ora Romaniei

6 august/ Romania – Angola 19-23

8 august/ Romania - Brazilia 13-26

10 august/ Romania - Muntenegru (ora 17:30)

12 august/ Romania - Spania (ora 20:40)

15 august/ Romania - Norvegia (ora 22:40).

De-a lungul timpului, Romania a participat la trei editii ale Jocurilor Olimpice: 1976 (locul 4), 2000 (locul 7) si 2008 (locul 7).