Antrenor // Sa vina Piturca, asa ceva nu se mai poate.

cred ca // (stiu ca voi fi blamat) le cerem prea mult fetelor. Atita pot, atita obtin; sa fim bucurosi ca ajung si pina aici. Prea cerem altora sa ne oblojeasca ranile orgoliului cam prea mare.

fetele au vrut dar antrenorul nu poate // pt ca nu stie mai mult . La ultima faza din meci a cerut sa traga de timp pina la joc pasiv in loc sa incerce o schema tactica de joc cu care sa inscrie si in felul asta cistigam meciul meciul Nu poate tadici, pt ca nu stie , e depasit. El da indicatii verbale in loc sa le explice pe hirtie pt a le ramane fetelor in minte schema de joc .

ba Cristina ! // cand un antrenor se adreseaza jucatoarelor cu "ba Cristina" cred ca este suficient ca sa-ti dai seama de valoarea antrenorului...... cred ca era mult mai OK daca in timpul time-outului le lasa pe jucatoare sa-si stabileasca singure tactica Bradeanu,Elisei sau Neagu chiar aveau ce sa spuna chiar daca au trecut pe langa victorie, merita felicitate si sprijinite in continuare sa nu uitam ca sunt cateva tinere care nu au participat pana acum la un turneu final de senioare Bravooooo fetelor si succes mai departe !

poarta // Totusi, in a doua repriza,Paula a parat un singur sut, primind gol dupa gol din orice pozitie au tras danezele...

Fetele de la Capâlna // Nu poţi să priveşti niciun meci fără Aspacardinu’ lângă tine, dacă eşti şi pătimaş. Şi mestecând de zor la el, stai şi te întrebi cum de e posibil ca, în ciuda generaţiilor nenumărate de talente care tot apar şi strălucesc individual la echipele de club de pe afară, când e să se adune la naţională, sfârşesc într-o mare de lacrimi şi într-un mare Fâsss… Noroc cu microfoanele astea băgate în mijlocul lotului în momentele de time-out, când primeşti, ca suporter, unele răspunsuri la întrebările ce au devenit retorice. Indicaţiile date de antrenorul nostru cel mai titrat şi de cele mai multe ori demis, repus, demis, repus erau: ” Băăăi, Băă…, B-Băăăăi tu tragi pe stânga, tu pe dreapta, Băăăi, Băăă”. Un fel de: Ai, n-ai mingea, tragi la poartă şi de restu’ Doamne-ajută! Privind acelaşi dialog al antrenorului adversarelor, chiar dacă era într-o limbă plină de horcăituri, totul părea clar şi vedeai imediat pe teren. Asta înseamnă tactică şi strategie. Asta înseamnă să fii un antrenor modern, cu viziune, care ştie că la campionatele majore se joacă altceva decât la selecţiile din curtea şcolii. Se pare că noi încă ne ambiţionăm pe sloganul deja perdant, cel cu mândria prostească de a fi român, chiar dacă nu e cazul. Preferăm să irosim o groază de talente native, răpindu-le şansa de a fi campioane non-stop, ani la rând, numai pentru că cineva de la conducerea federaţiei stă cu ochelarii de cal pe ochi şi se teme să facă un bine handbalului românesc, dându-i macar o şansă să revină acolo unde îi este locul. Alo, federaţia, Băăăă, B-Băăiiii, Băă, se aude?