Nationalele Danemarcei, Spaniei, Frantei si Croatiei s-au calificat in semifinalele Campionatului European de handbal masculin din Danemarca, dupa ultimele meciuri jucate, miercuri, in grupele principale ale competitiei, potrivit Mediafax.

Miercuri s-au disputat ultimele partide din grupele principale ale CE din Danemarca, rezultatele stabilind formatiile calificate, care sunt Danemarca si Spania, din grupa 1, respectiv Franta si Croatia, din grupa 2.

Pana in aceasta faza a competitiei, echipa nationala a tarii gazda, Danemarca, este singura neinvinsa.

In semifinale se vor duela Danemarca si Croatia, respectiv Franta si Spania, meciurile fiind programate vineri.

Castigatoarele se vor califica in finala CE, iar invinsele vor juca finala mica, pentru medalia de bronz, ambele meciuri urmand a se disputa duminica.

Detinatoarea titlului european este Danemarca.