Baschetbalista americana Alicia Gladden, care a cucerit titlul national in 2008, cu ICIM Arad, a decedat intr-un accident rutier, la Avondale (SUA), scrie Mediafax. La doar 27 de ani, Alicia Gladden a fost implicata intr-un tragic accident rutier, petrecut vineri seara in Avondale. Potrivit relatarilor presei locale, care il citeaza pe fratele Aliciei, ea se intorcea de la meci de baschet cu echipa pe care o antrena, Creekside High School.

Masina sa a fost lovita frontal, fosta jucatoare de baschet a decedat, insa Politia nu a dat alte amanunte despre circumstantele accidentului si nici despre celelalte doua victime implicate.

Alicia Gladden a jucat pentru ICIM Arad in sezonul 2007-2008, cucerind titlul national impreuna cu formatia aradeana.

"Pentru Alicia, echipa noastra a fost prima sa experienta europeana. A fost o jucatoare extrem de eficace pentru noi, avea indemanare si calitati fizice excelente. S-a integrat foarte bine la echipa noastra. Ce mai pot spune? E o veste tragica. Dumnezeu s-o odihneasca. Asta e viata, nu stii ce te asteapta niciodata. Transmitem condoleante familiei si celor apropiati", a declarat antrenorul formatiei ICIM Arad, Dan Moraru, duminica, pentru Mediafax.

Tehnicianul a lucrat cu jucatoarea americana in perioada 2007-2008.