Amandine Leynaud, portarul echipei Metz Handball, a semnat un contract valabil pentru un sezon cu Oltchim, informeaza site-ul oficial al echipei valcene. In varsta de 26 de ani, Amandine are 104 selectii la echipa nationala a Frantei, sportiva reusind sa castige medalia de argint la ultimul Campionat Mondial de Handbal (Brazilia 2011).

Amandine LeynaudFoto: cs-oltchim.com

"Sunt foarte fericita si satisfacuta de faptul ca acest transfer a devenit realitate deoarece este o placere si onoare totodata pentru mine sa ma inscriu intr-un club atat de cunoscut si experimentat ca Oltchim Ramnicu Valcea", a declarat Amandine.

"Credem ca am transferat nu numai un portar valoros, dar si o persoana deosebita, inteligenta si cu o educatie aleasa. Toti cei care o cunosc pe Amandine vorbesc numai la superlativ despre ea. Asta va fi foarte bine pentru integrarea ei in echipa si suportul care ulterior il va aduce in intarirea echipei" - Petre Berbecaru, presedintele CS Oltchim.

Intelegerea dintre cele doua parti se poate prelungi cu inca un sezon, in cazul in care evolutiile portarului vor fi pe masura asteptarilor. In urma cu doar o saptamana, Oltchim a mai facut un transfer important, Allison Pineau (cea mai buna jucatoare a lumii in 2009) semnand cu echipa pregatita de Radu Voina.