Universitatea Craiova traversează o perioadă slabă în SuperLigă, unde a coborât pe poziția a cincea după remiza înregistrată pe terenul celor de la FC Botoșani, dar nu ia în calcul demiterea antrenorului.

Universitatea CraiovaFoto: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

Ivaylo Petev rămâne antrenorul Universității Craiova, în ciuda rezultatelor slabe

Oltenii au o singură victorie în ultimele opt partide, dar patronul Mihai Rotaru anunță că își susține antrenorul până la capăt.

După remiza salvată în prelungiri la Botoșani s-a vorbit despre o demitere a bulgarului Ivaylo Petev, iar ca înlocuitor s-a zvonit numele lui Marius Șumudică, aflat în criză de rezultate în Turcia.

Totuși, principalul acționar a vorbit despre o analiză la echipă, dar și că obiectivele Universității Craiova rămân clasarea pe podium și câștigarea Cupei României.

„A fost la antrenament, pe teren, dar și la refacere. Am avut perioade mai bune decât asta din punct de vedere sportiv. Nici nu putem să stăm să se spună lucruri care nu sunt adevărate. A fost la antrenament, inclusiv pe teren. Azi e zi liberă pentru toată lumea.

După meci, sunt două categorii de activități: refacerea cu cei care au jucat mai mult de 60 de minute și un antrenament puternic cu cei care nu au jucat. Este un neadevăr (n. red. că Ivaylo Petev nu a fost la antrenament) ca să nu spun o minciună. Le-am cerut chiar eu imaginile: Bă, ia dați-mi-le!

Pot să vă spun că nu am discutat cu el după meciul de la Botoșani. Nu discutăm de reziliere. Sunt anumite lucruri care țin de bucătăria internă. Noi vom fi cu antrenorul până la capăt. Vom face o analiză a aceea ce s-a întâmplat. Podiumul și Cupa României rămân obiective pentru Universitatea Craiova în acest sezon” – a declarat Mihai Rotaru, conform DigiSport.

În etapa cu numărul 27 a SuperLigii, Universitatea Craiova va întâlni pe teren propriu FC Voluntari.

Clasamentul SuperLigii

1. FCSB 55 puncte

2. Rapid București 48

3. CFR Cluj 45

4. Farul Constanța 40

5. Universitatea Craiova 39

6. Petrolul Ploiești 35

7. FC Hermannstadt 34

8. Universitatea Cluj 34

9. UTA Arad 34

10. Sepsi Sf. Gheorghe 33

11. Oțelul Galați 31

12. U Craiova 1948 30

13. Poli Iași 28

14. FC Voluntari 27

15. Dinamo București 22

16. FC Botoșani 20.