FCSB a ratat șansa de a se distanța la opt puncte de CFR Cluj, după înfrângerea de pe teren propriu cu Oțelul Galați, iar patru jucători au intrat pe lista neagră și vor părăsi echipa în pauza de iarnă.

Andrea CompagnoFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Compagno, Rotariu, Ganea și Crețu pleacă de la FCSB la finalul anului

Dacă italianului Andrea Compagno i s-a fixat prețul la 1 milion de euro, ceilalți trei jucători vor părăsi echipa gratis.

Patronul Gigi Becali s-a arătat din nou dezamăgit de prestațiile atacantului, dar și de Dorin Rotariu, care se pregătește bine, însă pe teren nu arată aceeași determinare.

„Eu nici nu vreau goluri de la Compagno, vreau să țină de minge la el măcar 15 secunde, 10 secunde. Să nu dea mingea la adversar, nu vreau goluri, măcar când vine mingea la el să nu o dea la adversar. Toată ziua te arunci banga banga, cum să te arunci pe jos toată ziua, mai mare rușinea.

Nu-i problemă, mai sunt trei meciuri și nu o să-l mai vedeți. Aduc atacant! Dacă aduc atacant, ce mai vrei? Când zic ceva, nu fac? Nu știu cine e.

Rotariu mi-am spus, Domnule, am dat lovitura. La antrenamente, din toate pozițiile.

Când ajunge pe teren îi e frig, gata și cu el! Să-și găsească echipă și gata! Din iarnă, sau și acum dacă vrea, să fie sănătos, mai bine! Subiect închis. Închis și Compagno” – a anunțat Gigi Becali, pentru Fanatik.

Dacă pentru Compagno s-au plătit 1,5 milioane de euro celor de la U Craiova 1948, Dorin Rotariu și Cristi Ganea au venit liberi de transfer în această vară.

Cel mai vechi jucător din lot dintre cei patru, fundașul Valentin Crețu, trebuia să părăsească echipa în vară, dar a mai primit o șansă până la finalul anului.