FCSB a reușit în vară o adevărată lovitură de imagine, prin repatrierea fostului căpitan al naționalei, Vlad Chiricheș. Fundașul s-a accidentat însă la finalul lunii august, iar joi a suferit o operație și va lipsi o perioadă lungă.

Vlad ChiricheșFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Vlad Chiricheș va lipsi încă patru luni – Reveniri importante la FCSB înaintea partidei cu Dinamo

Deși oficialii vicecampioanei anunțau că Vlad Chiricheș este recuperat și gata de revenire înaintea partidei cu Rapid, fundașul central a resimțit dureri și a suferit o intervenție chirurgicală în Finlanda.

Perioada de revenire urmează să fie lungă, iar fostul căpitan al naționalei este așteptat pe teren la finalul lunii martie, înaintea partidelor din play-off.

Sunt și vești bune pentru FCSB înaintea derbiului cu Dinamo de duminică.

Absenți la ultima partidă cu U Craiova 1948, Pantea, Compagno și Octavian Popescu vor reveni pe gazon la meciul de pe Arena Națională.

Alături de Chiricheș, singurul indisponibil rămâne Valentin Crețu, suspendat după eliminarea din partida cu oltenii, anunță DigiSport.

Dacă FCSB ocupă primul loc, cu un avans de trei puncte peste CFR Cluj, formația antrenată de Ovidiu Burcă este penultima în clasament, la cinci puncte de locul de baraj.

Meciul dintre Dinamo și FCSB se va disputa pe Arena Națională, duminică de la ora 20:30 și va fi transmis LiveBlog de HotNews.ro.

În tur, elevii lui Elias Charalambous s-au impus cu scorul de 2-1, pe arena Arcul de Triumf.

Etapa a 17-a a SuperLigii

Hermannstadt – Poli Iași / vineri 17:30

Petrolul – FC Botoșani / vineri 20:30

FC Voluntari – Farul / sâmbătă 17:30

CFR Cluj – UTA / sâmbătă 20:30

Oțelul – Universitatea Craiova / duminică 17:30

Dinamo – FCSB / duminică 20:30

U Craiova 1948 – Sepsi / luni 17:30

Rapid – Universitatea Cluj / luni 20:30

Clasamentul SuperLigii

1. FCSB – 34 p

2. CFR Cluj – 31 p

3. Rapid – 30 p

4. Universitatea Craiova 26 p

5. Hermannstadt – 24 p

6. Petrolul – 22 p

...........................................

13. FC Voluntari – 17 p

14. U Craiova 1948 – 15 p

15. Dinamo – 10 p

16. FC Botoșani – 8 p