Universitatea Craiova și U Craiova 1948 au remizat sâmbătă, scor 1-1, în derbiul olteniei din etapa cu numărul 15 a SuperLigii. Oaspeții au terminat meciul în inferioritate numerică, dar gazdele nu s-au putut impune.

Suporteri CS Universitatea CraiovaFoto: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Universitatea Craiova – U Craiova 1948 1-1, în etapa a 15-a a SuperLigii

Mihai Căpățînă a deschis scorul după 29 de minute, cu un șut din zona punctului de la 11 metri, după o pasă primită de la Alexandru Crețu.

Egalarea a venit în repriza secundă de la golgheterul Aurelian Chițu, care a reluat cu capul în minutul 64 centrarea lui Sidibe.

Formația lui Adrian Mititelu a rămas în inferioritate numerică în minutul 77, după ce Padula a primit două cartonașe galbene în decurs de cinci minute.

Rezultatul nu ajută pe nimeni, Universitatea Craiova se poate îndepărta de locurile fruntașe, în timp ce U Craiova 1948 ocupă locul 12, dar poate pica pe pozițiile de baraj la finalul rundei.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Universitatea Craiova și U Craiova 1948.

Etapa a 15-a a SuperLigii

Poli Iași – Oțelul 1-1

Sepsi – Petrolul 0-0

Universitatea Craiova – U Craiova 1948 1-1

Universitatea Cluj – FC Voluntari / duminică 15:00

Farul – FC Botoșani / duminică 17:30

FCSB – Rapid / duminică 20:30

UTA – Dinamo / luni 18:00

Hermannstadt – CFR Cluj / luni 21:00

Clasamentul SuperLigii

1. FCSB – 31 puncte / 14 meciuri

2. CFR Cluj – 30 p / 14 m

3. Rapid – 26 p / 14 m

4. Universitatea Craiova – 23 p / 15 m

5. Petrolul – 21 p / 15 m

6. Hermannstadt – 20 p / 14 m

..........................................

13. UTA – 15 p / 14 m

14. FC Voluntari – 13 p / 14 m

15. Dinamo – 10 p / 14 m

16. FC Botoșani – 6 p / 14 m