Dinamo București ocupă penultima poziție a clasamentului SuperLigii și a suferit sâmbătă o nouă înfrângere categorică la Sibiu, scor 4-0 pentru FC Hermannstadt.

Ovidiu BurcaFoto: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Antrenorul lui Dinamo a recunoscut „greșelile prostești” făcute de echipa sa

Deși a început sezonul de după promovare cu ambiții mari, Dinamo nu a mai învins în SuperLigă din luna august, iar în ultimele șapte partide a adunat doar două puncte.

Ovidiu Burcă s-a arătat extrem de dezamăgit de prestația elevilor săi la Sibiu, despre care consideră că au fost depășiți de adversari la toate capitolele.

„Ne-a bătut o echipă care ne-a dominat la toate capitolele. La fotbal, trebuie să ai stare de spirit, trebuie să ai agresivitate. Noi nu am avut. Nu mai are rost să discutăm despre planul tactic. Când toate duelurile sunt câștigate de adversari, e greu. Am făcut foarte multe greșeli prostești.

Poate că golul acela anulat ne-a bulversat puțin. Înscrisesem repede, apoi am luat gol repede. Din nou, primim gol și nu avem capacitatea să întoarcem un rezultat. Ăsta e un aspect negativ care ne bântuie.

Nu știu dacă scorul e mare, e mic, am pierdut meritat. E un cumul de factori, nu poți să spui doar mental, doar fizic, doar tactic. Când arăți de maniera în care am arătat noi astăzi, trebuie să taci din gură, să pui capul în pământ și să faci o analiză pentru a vedea ce e de făcut.

E greu să joci la Dinamo, dar vă asigur că jucătorii străini care au venit știu ce înseamnă clubul ăsta.

Vreau să stau să mă liniștesc, pentru că a fost un meci foarte prost. Lucrurile trebuie făcute în liniște. Suntem prea la cald, suntem prea supărați să discutăm acum” – a declarat Ovidiu Burcă, pentru DigiSport.

În următoarea etapă a SuperLigii, Dinamo va juca pe teren propriu împotriva celor de la Poli Iași.