Dinamo București continuă parcursul slab din acest sezon, după o nouă înfrângere categorică. FC Hermannstadt s-a impus pe teren propriu cu scorul de 4-0, în etapa cu numărul 13 a SuperLigii.

Jucator de la Dinamo BucurestiFoto: Inquam Photos / Stefan Constantin

FC Hermannstadt – Dinamo 0-4, în etapa a 13-a a SuperLigii

Momentul psihologic a fost în al doilea minut al partidei, când Dinamo a reușit să marcheze prin Gregorio, dar golul a fost anulat de VAR pentru ofsaid.

Trei minute mai târziu, Silviu Balaure a deschis scorul după greșeli în lanț ale apărării dinamoviste.

În minutul 19 s-a făcut 2-0, tânărul Alexandru Jipa reușind o execuție superbă din unghi, fără speranțe pentru Golubovic.

Repriza secundă a fost tot la discreția elevilor lui Marius Măldărășanu. Silviu Balaure a realizat dubla în minutul 53, tot după o respingere greșită a apărării adverse, cu un șut deviat din interiorul careului.

După un gol anulat al lui Iancu în minutul 86, Baba Alhassan a închis tabela în primul minut al prelungirilor, cu un șut de la marginea careului.

Victroia o urcă pe Hermannstadt pe locul al cincilea, cu 19 puncte, în timp ce Dinamo rămâne penultima în clasament, cu 9 puncte.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre FC Hermannstadt și Dinamo.

Etapa cu numărul 13 a SuperLigii

UTA – Rapid 2-2

Hermannstadt – Dinamo 4-0

Farul – Universitatea Cluj / sâmbătă 21:45

Poli Iași – U Craiova 1948 / duminică 15:30

Universitatea Craiova – Petrolul / duminică 18:00

FCSB – FC Voluntari / duminică 21:00

Sepsi – FC Botoșani / luni 18:00

CFR Cluj – Oțelul / luni 21:00

Clasamentul SuperLigii

1. FCSB – 29 p / 12 m

2. CFR Cluj – 26 p / 12 m

3. Rapid – 23 p / 13 m

4. Universitatea Craiova - 22 p / 12 m

5. Hermannstadt – 19 p / 13 m

6. Farul – 18 p / 11 m

..........................................

13. FC Voluntari – 12 p / 12 m

14. UTA – 11 p / 12 m

15. Dinamo – 9 p / 13 m

16. FC Botoșani – 6 p / 12 m