Dinamo a învins FC Botoșani (1-0) în ultimul meci al etapei cu numărul 5 din SuperLiga României și a bifat prima victorie de la revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc.

Ovidiu BurcaFoto: Inquam Photos / Stefan Constantin

Victoria cu Botoșani, momentul descătușării la Dinamo

Dinamo a obținut primul succes de la revenirea în primul eșalon al fotbalului românesc.

Câinii au învins la limită FC Botoșani, în urma unui meci decis în prelungiri și au urcat pe locul 14 în clasament.

La finalul partidei, Ovidiu Burcă, antrenorul dinamoviștilor, a vorbit despre ce înseamnă acest succes pentru Dinamo, dar a analizat și jocul contra botoșănenilor.

„A fost un meci dificil, contra unei echipe bune, care joacă fără niciun fel de complex de inferioritate, cu jucători foarte buni de contraatac. Am avut un meci complicat, a trebuit să atacăm, dar să pregătim și momentele în care pierdeam mingea.

Aveam nevoie de victoria asta, aveam nevoie de încredere. Victoriile sunt cele mai importante, îți dau încredere că lucrurile sunt ok.

Eu cred că am fost echipa care a dominat jocul, a încercat să-și creeze ocazii. Cred că nu se pune problema (n.r. cine merita să câștige), a fost un meci pe care l-am controlat.

Atmosfera este foarte bună în vestiar. E clar că, pentru că am adus mulți jucători noi, nu există încă o ierarhie clară. Suntem într-un moment de tranziție.” - a spus Ovidiu Burcă, potrivit Digi Sport.