După ce în cursul săptămânii trecute FCSB-ul a primit ofertă de la Bari pentru cedarea lui Malcom Edjouma, la adresa clubului a mai sosit o nouă ofertă pentru mijlocașul de 26 de ani.

Malcom EdjoumaFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

FCSB, ofertă de 1.100.000 euro pentru Malcom Edjouma

Italienii de la Bari au înaintat săptămâna trecută o ofertă de un milion de euro pentru transferul lui Malcom Edjouma, dar potrivit Fanatik, la adresa jucătorului a sosit o nouă ofertă.

Sursa citată menționează că oferta pentru Edjouma este de 1.1 milioane de euro, mai mult decât ar fi solicitat patronul echipei, iar aceasta vine din prima ligă a Emiratelor Arabe Unite.

Sunt șanse mari ca FCSB-ul să accepte oferta, ținând cont de faptul că Edjouma a fost adus pentru doar 330.000 de euro.

58 de apariții, 14 goluri și 4 pase decisive are Edjouma de când joacă la FCSB.